Asociaţia de Reciclare avertizează că produsele electrocasnice vechi pot consuma şi de 6 ori mai multă energie electrică decât cele noi. Astfel, un frigider cu o capacitate de 330 de litri din clasa F consumă în medie anual peste 300 de kwh, iar pe lună în medie 25-30 de kwh, potrivit antena3.ro.
Acelaşi produs din clasa A consumă lunar cu circa 15 de kwh mai puţini, deci consumul ar fi aproape dublu la un aparat electrocasnic vechi. Potrivit lui Cristian Pocol, preşedintele Asociaţiei de Reciclare, există produse eficiente energetic cu un consum de 60-70 de kwh pe an dar în acelaşi timp un produs similar cu aceleaşi caracteristici, dar cu o tehnologie veche care este într-o clasă energetică mai de la coada clasamentului, poate ajunge la un consum de 300 de kwh pe an.
„Avem o diferenţă de undeva de 6 ori în consumul energetic al acestor produse”, spune Cristian Pocol, preşedintele Asociaţiei de Reciclare
Potrivit experţilor în energie, frigiderul şi maşina de spălat, dacă sunt vechi ,consumă o cantitate foarte mare de energie Astfel, electrocasnicele vechi pot aduce facturi mai mari la energia electrică în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât unele facturi întârzie, iar kilowattul s-a scumpit. Frigiderele sau maşinile de spălat mai vechi de 10 ani sunt cei mai mari consumatori, Înlocuirea lor cu unele noi, mai eficiente din punct de vedere energetic, poate presupune un efort financiar, la finalul fiecărei luni facturile fiind mai mici.
Frigiderul este primul din cele 3 electrocasnice care consumă cel mai mult curent. Un frigider, conform specialiștilor, consumă 662 kWh pe an.
Asta înseamnă, în medie, 19% din consumul total al unei gospodării medii. În acest caz o gospodărie folossește aproximativ 3.500 kWh pe an. Mașina de spălat este al doilea din cele 3 electrocasnice care consumă cel mai mult curent. Specialiștii au constatat că mașina de spălat consumă 255 kWh pe an. Adică 7,4% din totalul casei. Mașina de spălat vase, al treilea din cele 3 electrocasnice care consumă cel mai mult curent.Mașina de spălat vase are un consum de246 kWh pe an, 7% din totalul energiei consumate. În acest sens, una dintre recomandări este de a evita „consumul fantomă, avându-le în priză și cu lumina pilotă aprinsă”. Acest lucru ar include, de exemplu, evitarea lăsării conectate a încărcătoarelor pentru dispozitivele mobile. Potrivit experţilor în energie, frigiderul şi maşina de spălat, dacă sunt vechi ,consumă o cantitate foarte mare de energie Astfel, electrocasnicele vechi pot aduce facturi mai mari la energia electrică în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât unele facturi întârzie, iar kilowattul s-a scumpit. Frigiderele sau maşinile de spălat mai vechi de 10 ani sunt cei mai mari consumatori, Înlocuirea lor cu unele noi, mai eficiente din punct de vedere energetic, poate presupune un efort financiar, la finalul fiecărei luni facturile fiind mai mici.
Locuitorii unei comune din județul Arad nu mai aduc coroane de flori la înmormântări