Tătaru, despre vaccinarea anti-Covid19: opțională, dar recomandată

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a vorbit, astăzi, despre un subiect sensibil multora: obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19, de îndată ce un vaccin va fi disponibil pe piață. Tătaru a menționat că vaccinul nu va fi obligatoriu populației, însă va fi, cu siguranță, recomandat. De asemenea, ministrul Sănătății a mai spus că sunt două căi prin care se poate face imunizarea: prin parcusul efectiv al bolii, ori prin vaccinare. Cu toate astea, prima variantă rămâne riscantă, de vreme ce rata mortalității din pricina infectării cu COVID-19 a crescut, în ultima perioadă, în raport cu numărul de infectări zilnice și rata de infectare.

Nelu Tătaru: „Sunt doar 2 căi prin care ne putem imuniza: fie făcând boala, fie prin vaccinare”

„Vacinul trebuie să fie opțional, dar recomand vaccinarea, pentru că sunt doar 2 căi prin care ne putem imuniza: fie făcând boala, fie prin vaccinare. Dar văzând efectele groaznice pe care le dă boala, fie că ne raportăm la numărul de decese raportate zilnic, fie că vedem starea celor ajunși în stare gravă la ATI și care așteaptă să se vindece, cred că vaccinarea este alternativa cea mai eficientă și recomandarea este să facem vaccinul, tocmai pentru siguranța pe care ne-o dă. Trebuie să înțelegem că este o luptă pe care o dăm cu un inamic nevăzut și nu este numai lupta noastră, a românilor, ci una la nivelul întregii planete,” a declarat Nelu Tătaru, la Realitatea Plus.

Citește și: PSD strigă „DEMISIA!”. Orban și Tătaru, vizați

#News