Profil de candidat – Gabriela Firea, pentru Senat, din partea PSD

În mai puțin de trei săptămâni, românii sunt așteptați din nou la cabinele de vot, de data aceasta pentru alegerile parlamentare, în urma cărora ne vom pune soarta în mâna altora. Motiv pentru care, Hashtag News și-a propus ca în această perioadă să vină în sprijinul votanților, punând „reflectoarele” pe cei care ne cheamă să îi votăm.

Pe Gabriela Firea o știe, cred, toată lumea. E jurnalistul care ne prezenta știrile la TV, e fostul senator de Ilfov, apoi prima femeie primar al Capitalei.

După ce a pierdut alegerile locale, Gabriela Firea, o luptătoare, și-a anunțat candidatura pentru Senatul României, poziție din care își dorește să îi ajute în continuare pe bucureșteni, dar și să aducă un plus valoare societății românești, prin implementarea la scară națională a câtorva dintre programele pe care le-a derulat la nivelul Capitalei.  

„Vreau să continui munca depusă la Primăria Capitalei și să lupt pentru bucureșteni din Senatul României, ca senator de București. Am considerat mereu că nu contează ce funcție ocupi, ci doar ce faci concret pentru oamenii din jurul tău, pentru oamenii care ți-au arătat că au nevoie de tine. Voi continua munca depusă 4 ani la Primăria Capitalei, în sprijinul oamenilor de care am fost și voi fi profund atașată. Voi lupta neobosit pentru București și pentru români”

Îmi doresc ca peste 4 ani de zile, dacă voi fi sănătoasă, să candidez din nou la alegerile locale, pentru că eu cred că încă am un cuvânt de spus, în urma experienței mele în Administrația Publică Locală.

Gabriela Firea, candidat pentru Senatul României, fost edil al Capitalei

Familia, celula de bază a oricărei societăți

Gabriela Firea, o familistă convinsă, consideră că „familia este cea care îți dă putere și liniște”, mai ales atunci când viața îți arată că este greu să răzbați singur prin ea.  

„În mandatul meu de senator de București, voi insista asupra capitolului care se referă la grija, umanitatea și dorința de a schimba în bine viața familiilor din România, viața femeilor din România, viața copiilor din România”

Ca primar, am propus și susținut în patru ani foarte multe programe în domeniul social pentru cuplurile tinere, pentru cuplurile infertile, pentru nou-născuți, pentru familiile cu mulți copii, pentru persoanele cu dizabilități.

Gabriela Firea

Nu pomeni sau populisme, ci gesturi firești

Parte dintre proiectele pe care Gabriela Firea le-a pus în aplicare în București au fost intens criticate, fie că vorbim de sprijinul familiilor în formare, fie că vorbim de recompensarea donatorilor de plasmă a celor vindecați de Covid. „Mi s-a spus de fiecare dată că sunt populisme și pomeni. Nu! În lumea civilizată, un asemenea sprijin financiar, astfel de programe nu sunt considerate populisme, nu sunt considerate derizorii, nu se consideră că ar greva cumva bugetul național sau bugetul local. Dimpotivă! Sunt considerate gesturi firești, de care are nevoie comunitatea și o dovadă că autorităților locale le pasă de problemele reale ale oamenilor pe care s-au angajat să-i reprezinte”, a mai spus Firea.

Gabriela Firea, total nemulțumită de reacția lui Nelu Tătaru: Mă așteptam să-și recunoască eșecul

Capital.ro

De ce nu se testează gratuit românii asimptomatici? Acuzații îndreptate spre Guvern

Evenimentul zilei

Nicușor Dan ar trebui să își rezolve starea de incompatibilitate și de duplicitate, în dubla calitate pe care o are acum, în procesele pe care le-a intentat Primăriei Municipiului București

G4Media

Iohannis să aplice aceeași măsură ca și în cazul Colectiv, când a cerut demisia Guvernului

Digi FM

Orice ban dat se întoarce în economie

Totodată, Gabriela Firea consideră că fiecare ban dat de către stat, prin autoritățile locale, ca modalitate de sprijin al societății se întoarce în economie, dar în același timp, aceasta consideră că este nevoie de o viziune mai amplă, astfel încât să fie dezvoltată și partea de investiții, care este adevăratul motor al oricărei economii. Cu alte cuvinte, nu doar să dăm peștele, ci să îi învățăm pe oameni să pescuiască.

„Toate aceste proiecte sociale nu sunt, așadar, populisme, sunt lucruri concrete, realizabile nu doar în Capitală, ci și în întreaga țara, oriunde autoritățile locale sunt interesate realmente să investească în oameni. Fiecare leu investit într-o familie, într-un copil sau într-o femeie care se întoarce mai devreme la serviciu din concediul pentru creșterea copilului sau într-o familie cu mulți copii care primește ceva în plus din partea Guvernului, toți acești bani se duc mai departe în consum, se regăsesc în achiziția de alimente de strictă necesitate, de medicamente, de alte obiecte strict necesare. Economia merge astfel mai departe, orice leu în plus dat de stat se întoarce, într-un fel sau altul, în economie”

Sloganul „Oamenii pe primul loc”

Preocuparea pe care prim vicepreședintele PSD o are față de semeni s-a văzut și prin sloganul pe care l-a folosit în campania pentru „locale” – „Oamenii pe primul loc”. Acesta nu este unul lipsit de conținut, tocmai pentru că toate acțiunile sale s-au îndreptat spre aceștia, mai mult, sloganul o motivează pe Gabriela Firea să poată merge mai departe în demersurile sale.  

„Sigur că trebuie să găsim soluții pentru încurajarea și dezvoltarea investițiilor, adevăratul motor al economiei, dar asta nu însemnă că trebuie să-i uităm pe cei care se zbat să supraviețuiască de la o zi la alta și nu însemnă că trebuie să le întoarcem spatele”

Ziua Z, ziua decisivă

În contextul actual, al crizei medicale, în care se află și România, cu mii de cazuri de îmbolnăviri zilnice, există o temere cu privire la prezența la vot. Dar chiar și așa, cu respectarea măsurilor de protecție, momentul votului trebuie să fie fructificat de fiecare în parte, tocmai pentru a legitima un nou Parlament, respectiv un nou Guvern, care să ducă la bun sfârșit greaua misiune prin care trecem cu toții.  Putem considera că această zi e una definitorie pentru următorii patru ani, astfel că e necesar să lăsăm temerile deoparte și să votăm. Aceasta este singura cale prin care putem aduce schimbarea.

„De ceva vreme am observat că se încearcă inducerea ideii că nu mai are rost să ieșim la vot, că se va fura precum la alegerile locale. Abia aici este pericolul. Schimbarea nu se poate produce fără ca oamenii să vină la vot. Românii trebuie să iasă la vot pe 6 decembrie. Se spune că este periculos să mergi la vot și îi înțeleg pe toți cei care spun așa și care se tem să iasă din casă pe 6 decembrie, dar vreau să le spun din tot sufletul că infinit mai periculos decât a ieși din casă este să nu-ți pese de ce se va întampla pe 6 decembrie, să nu-ți spui părerea în cabina de vot. E puterea imensă pe care o avem în ziua votului fiecare dintre noi – de a pune o ștampila într-un chenar și a schimba lucrurile în bine pentru comunitate. Dacă nu vom face asta, înseamnă că vom rămâne în continuare cu acest Guvern care a eșuat în lupta cu pandemia, care a falimentat economia, care a sufocat țara cu împrumuturi și vom plăti nu doar noi, ci copiii și nepoții noștri cu dobânzi usturătoare…”

PNL, în cădere liberă

Gabriela Firea consideră că insistența celor aflați acum la putere pentru a se organiza alegerile parlamentare este de fapt teama acestora că nu vor mai fi aleși dacă se amână scrutinul.

„Constatăm cu toții insistența premierului Ludovic Orban și a președintelui Klaus Iohannis de a organiza alegeri parlamentare în plină pandemie. Noi am solicitat în mai multe rânduri să se amâne atât alegerile locale și nu s-a acceptat, cât și alegerile parlamentare pentru anul viitor. Din păcate, puterea actuală nu a dorit să amâne aceste alegeri. Motivul este lesne de înțeles. Guvernează și conduc țara doar cu ochii la sondaje, și acolo observă faptul că PNL scade pe zi ce trece în sondaje din cauza guvernării execrabile și din cauza faptului că îi pun în pericol pe români, de aceea țin morțiș să se organizeze alegeri.”

Vocea poporului

„În Senat, voi fi vocea oamenilor! Așa cum în primărie, am fost sprijinul oamenilor! Cu susținerea bucureștenilor, voi continua în Parlament toate proiectele benefice pentru cetățeni nu numai în domeniul sănătății, dar și în domeniul educației, mediului, transportului, infrastructurii. Pentru mine, oamenii au fost și rămân pe primul loc!”

Citește și: Profil de candidat – Alexandru Rafila, pentru Camera Deputaților, din partea PSD

Hashtag News