La trei zile de la tragedia de la Piatra Neamț, PSD cere demisii. Mai exact, este vorba despre prim-ministrul Ludovic Orban, cât și despre ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Cei de la PSD își motivează doleanțele amintind de „eșecul” gestionarii pandemiei de Coronavirus a Executivului, coroborat cu incendiul din Piatra Neamț, cel care a curmat aproximativ zece vieți ale pacienților aflați în saloanele secției ATI care au ars.
PSD: „Partidul Social Democrat solicită demisia imediată din partea prim-ministrului Ludovic Orban și a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, pentru eșecul catastrofal în gestionarea pandemiei SARS-CoV-2”
„Tragedia de la Spitalul Județean Neamț este rezultatul deciziilor aberante emise de reprezentanții Guvernului, care în ultimele luni au fost mult mai preocupați de campaniile electorale și de alegeri, decât de combaterea pandemiei.
Spitalele din întreaga țară au fost puse în situații imposibile ca urmare a creșterii accelerate a cazurilor severe de COVID-19, iar DSP-urile au fost incapabile să țină pasul cu avizarea reamenajărilor urgente la care erau nevoiți să recurgă medicii pentru a-i putea trata pe toți pacienții, indiferent de locurile disponibile, așa cum îi obliga tot Guvernul printr-un Ordin emis de Departamentul pentru Situații de Urgență.
Medicii au fost și sunt în continuare nevoiți să aleagă între viața pacienților și respectarea hotărârilor aberante venite de la Guvern. Este absolut revoltător ca cei care au creat acest haos să încerce acum să pună toată vina în seama salvatorilor de vieți din prima linie. Este absolut jignitor, ca cei care au provocat această catastrofă sanitară să vină să-i acuze pe cei care, prin sacrificiu personal, au dus greul în această pandemie!”, este de părere PSD.
Social democrații acuză: „Sunt de notorietate publică blocajele Guvernului împotriva testării populației”
„De asemenea, trebuie amintite blocajele în cheie electorală făcute de Guvernul Orban împotriva eforturilor autorităților locale de a combate pandemia. Sunt de notorietate publică blocajele Guvernului împotriva testării populației din București și împotriva altor acțiuni întreprinse de aleșii locali de la Neamț, Bistrița, Iași etc. pentru simplul fapt că aceștia aveau altă culoare politică!
Tragedia de la Piatra Neamț ar fi putut fi evitată dacă miniștrii Guvernului Orban nu ar fi blocat funcționarea noului Spital de la Lețcani unde în seara tragediei erau disponibile peste 100 de paturi ATI.”, scriu cei de la PSD, pe Facebook.
Citește și: Rafila aruncă vina pe Ministerul Sănătății