Femeile pot afla dacă sunt sau nu însărcinate cu ajutorul unui nou test, pe bază de salivă. Acesta a fost dezvoltat în Israel și va fi lansat în Europa, începând cu anul viitor.
Testul poată numele de SaliStick și a fost creat de compania Salignostics.
SaliStick este primul test rapid din lume care depistează o sarcină doar cu ajutorul salivei
Această inovație care va schimba viața femeilor va ajunge în farmaciile din Europa, Africa de Sud şi Israel la începutul anului viitor.
”Produsul este foarte simplu, uşor de folosit. Testul oferă rezultate precise în doar câteva minute”, au explicat experții din cadrul companiei producătoare, Salignostics.
Testul de sarcină pe bază de salivă poat fi folosit la domiciliu
De asemenea, reprezentanții au ținut să adauge că acest produs este, în acest moment, singurul test din lume pentru depistarea timpurie a sarcinii la domiciliu cu ajutorul salivei.
Prin urmare, femeile nu vor mai fi nevoite să folosească urina. În plus, produsul poate fi utilizat încă din prima zi de întârziere a ciclului menstrual.
Compania producătoare a mai adăugat că acest test are o sensibilitate de 95% şi o specificitate de 97%.
”Sensibilitatea arată cât de bine detectează testul o sarcină. Specificitatea se referă la cât de multe femei care nu sunt gravide sunt recunoscute ca atare de un test”, au transmis membrii Salignostics.