Prezența lui Cosmin Seleși într-una dintre emisiunile lui Cătălin Măruță de la PRO TV i-a luat prin surprindere pe cei care „îl cunosc de undeva” pe carismaticul prezentator TV și actor.
Însă aceasta nu a fost deloc întâmplătoare, căci după un deceniu în care a fost o prezență emblematică pentru postul Antena 1, Cosmin Seleși a făcut un pas important, direct în curtea concurenței. Mai mult, acesta va fi parte din programul destinat nopții de Revelion, în luptă directă cu „Revelionul lui Dan Negru”.
Mai mult, PROTEVELION revine pe sticlă după o pauză destul de lungă, ultima ediție fiind cea din 2013, în care gazde au fost Andra și Cătălin Măruță. Anul acesta, show-ul îi va avea ca amfitrioni pe Raluka (juratul SuperStar și cântăreață) și pe Pavel Bartoș.
Cât privește revenirea lui Seleși la PRO TV, unde pe vremuri juca în sitcomul „La bloc”, acesta afirmă că va fi una fantastică, atât pentru el, cât și pentru spectacolul de la miezul nopții de Revelion. „Bine, sunt şi eu.. istoric. Va fi unul dintre cele mai tari show-uri, cum ne-a obişnuit PRO TV de fiecare dată. În urmă cu ani de zile toată lumea aştepta Protevelionul. Va fi o revenire fantastică”, a spus Cosmin Seleși, citat de Viva.
Pe parcursul orelor de distracție, pe scenă vor urca vedete cunoscute care au pregătit momente neașteptate. Printre acestea se vor afla atât vedete PRO TV, precum Andra, Smiley, Inna, Carla’s Dreams, Irina Rimes, cât și alți artiști extrem de iubiți, ca Vlăduța Lupău, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, Zdob & Zdub, Matilda Pascal Cojocărița, Carmen Tănase, Horațiu Mălăele, Medeea Marinescu și alții. Plecare lui Seleși poate fi de înțeles, în contextul în care, după terminarea celui de-al 16-lea sezon al show-ului de la Antena 1,„Te cunosc de undeva”, nu s-a mai știut nimic despre următorul sezon, nici în privința concurenților, dar nici în cea a prezentatorilor, Cosmin Seleși și Alina Pușcaș.
Citește și: PROTEVELIONUL de la Pro, în luptă cu Dan Negru