Deși depresia a fost numită de către mulți acreditați sau nu, boala secolului, iată că nici în 2020 încă nu reușim să o luăm în serios, considerând-o un moft, o alintătură, o porcărie. Ce motive ai tu să fii depresiv? Uită-te în jurul tău, copiii din Africa mor de foame, Iranul se confruntă cu numeroase conflicte armate, Alexandra și Luiza sunt de negăsit ori moarte pe undeva. Astea motive de depresie, taică! Nu că te-a părăsit iubita, că ai rămas fără job, ori că cine știe mai ce prostioară ți s-o fi întâmplat ție! Fleacuri, detalii, le rezolvi tu!
Cam asta este, din păcate, percepția generală a populației, atunci când vorbim despre desprie. Apoi, mama mea avea mereu o vorbă: „Cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla e moartea, în rest, restul se rezolvă”. În teorie, mama are dreptate, însă ce ne facem cu momentele în care nu vedem pădurea de copaci, momentele de convalescență? Degeaba n-are copilul din Africa ce mânca dacă tu nu găsești puterea de a te bucura de faptul că la tine în frigider încă mai găsești ceva de-ale gurii, ori că ai frigider. Depresia nu te întreabă, nu analizează. De fapt, despre asta e și vorba. Despre incapacitatea de a pune punctul pe I, de a te concentra și de a percepe coerent.
Un om n-are voie să fie depresiv în România lui 2020, pentru că această afecțiune este văzută ca o slăbiciune, un motiv de a părea slab în ochii acreditați a tuturor celorlalți din jurul tău, care oricum le știu pe toate, inclusiv pe cele din viața ta. Iar dacă nu le știu, ori le lipsesc piese din puzzle, inventează, știu ei mai bine.
Așa cum presa a binevoit să speculeze moartea Cristinei Țopescu, așa cum vecina cu care abia îți dai ziua bună și cam atât, deja știe la ce oră intri și la ce oră ieși din casă.
Depresia nu e aleasă de nimeni intenționat. E tâlhar care intră noaptea peste tine și-ți fură motivele de fericire și dorința de a trăi. Pentru că da, asta ți se întâmplă atunci când ești depresiv, orice e frumos în viața ta încetează să mai fie frumos, devenind aproape inexistent, irelevant.
Dar, așa cum spunea o prietenă de-a mea din Ardeal „Tăte trec și vin altele”. De cele mai multe ori, nu trec, însă vin și altele, aș completa eu.
