Un notar timișorean a simțit din plin, astăzi, efectele celei mai deprimante zile din an. Potrivit Europa FM, în cabinetul acestuia, situat pe o stradă istorică aflată în centrul istoric al Timișoarei ar fi intrat, la un moment dat, câțiva indivizi care i-ar fi solicitat acestuia servicii de notariat, în scopul unei vânzări-cumpărări.
Nemulțumiți de onorariul cerut cerut de notar, aceștia ar fi amenințat-o, într-o plină instanță, pe secretara acestuia cu moartea, după care ar fi trecut la distrugerea mobilierului din interiorul cabinetului notarial, în cele din urmă agresându-i fizic pe cunoscutul notar timișorean, Viorel Panduru.
În timpul atacului asupra notarului, secretara acestuia a încercat să aplaneze conflictul, însă s-a ales, la rândul ei, cu lovituri. În cele din urmă, aceasta a reușit să contacteze serviciul de urgență 112, unde a solicitat intervenția Jandarmeriei și a Poliției. Între timp, o parte dintre atacatori au reușit să fugă.
Victima s-a ales cu o serie de răni situate la nivelul feței și a fost transportat la spital cu o ambulanță pentru a i se face o serie de investigații.
Poliția face, la rândul ei, investigații, pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat în această după amiază în biroul notarial al lui Panduru, pe numele agresorilor fiind deschis un dosar penal pentru lovituri și alte violențe.
Citește și: Salarii „prezidențiale” la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu