Mediul rural poate da clasă mediului urban, iar un sat mic poate deveni la fel de important ca o metropolă. O soluție pentru perioada de pandemie există, dacă există implicare, inovație și punerea rapidă în practică a unei idei: o clădire dintr-un sat din Argeş a fost transformată într-unul dintre cele mai moderne centre de vaccinare din România.

Este vorba despre Racoviță, un sat ce aparţine de oraşul Mioveni și este vorba de o soluție care scoate satul din anonimat: încă de săptămâna trecută, sătenii se pot lăudat cu unul dintre cele mai moderne centre de vaccinare din România.

În momentul în care cultura a rezonat cu medicina, Casa de Cultură din satul Racoviţa a devenit locul unde a fost amenajat centrul de vaccinare, întinzându-se pe câteva sute de metri pătraţi şi fiind dotat cu o sală de aşteptare, un punct de triaj, patru puncte de vaccinare şi zona de supraveghere postvaccinare.

Dacă revenim la implicare și organizare, rapiditatea devine explicabilă: a fost nevoie de un timp foarte scurt pentru amenajarea centrului, mai exact, două săptămâni.

O soluție venită în doar două săptămâni

Centrul de vaccinare a fost realizat în conformitate cu toate procedurile în vigoare, este cel mai modern centru de vaccinare din judeţul Argeş şi unul dintre cele mai moderne centre de profil din ţara noastră. Suma investită în acest centru se ridică la aproape 100.000 de euro, iar amenajarea acestuia a durat două săptămâni”, a precizat Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni.

Conform Adevărul, panourile folosite pentru amenajarea centrului sunt modulare şi vor putea fi utilizate după încheierea campaniei de vaccinare şi la alte evenimente. La Mioveni se află şi primul spital de stat construit de la zero în România, spital ce a costat peste 60 de milioane de euro şi a fost inaugurat în septembrie 2019.

Și dacă tot vorbim de primari implicați în viața cetățenilor și nu doar în viața politică, Ion Georgescu este primarul care a făcut din Mioveni un oraş european, un oraș smart și un oraș care se dezvoltă zilnic.

Citește și: Mai multe blocuri din Capitală, lăsate fără căldură și apă caldă

Foto

#News