Bogdan Chirițoiu face o retrospectivă deosebit de dură a anului 2019 în cadrul evenimentului Pria Competition. Ca parte benefică, șeful Consiliului Concurenței constată o activitate intensă, o bună gestionare a concentrărilor economice, performanța în instanțe și o stagnare interesantă a numărului de sancțiuni. Lista s-ar opri aici dacă nu ar interveni problema multinaționalelor, problemă acutizată alături de presiunea politică ”unică și fără precedent”:

Multinaționalele

”Ce mi se pare că a mers mai prost anul trecut este gradul de agresivitate pe care l-am întâlnit, presiunea mai mare pusă asupra instituţiei. Avem presiunea politică, care a fost clar mai intensă decât în alţi ani. Nu e ceva surprinzător, ne întristează, dar nu ne surprinde. Vedem o agresivitate şi din partea mediului de afaceri, fie că vorbim despre firmele mai vechi, cu năravuri din anii ’90, când au pornit ele la drum, dar vedem genul acesta de comportament şi de la firme din industrii noi, ceea ce mi s-a părut ciudat. Avem oameni tineri, noi, la care te aşteptai să se comporte ca în secolul 21, fără metehnele din perioada de tranziţie. Totul a culminat cu o multinaţională care a ieşit public şi a ameninţat Consiliul Concurenţei, ceea ce făcut şi în privat, la mine în birou”, a declarat Bogdan Chirițoiu, insistând pe o anumită multinaţională ar fi ameninţat public autoritatea, anul trecut.

Citește și: Ce se întâmplă atunci când plafonezi salariile demnitarilor? Crește bugetul!

Licitațiile

Ținând cont de cele prezentate marți, Bogdan Chirițoiu pune accentul și pe licitațiile trucate, anul 2020 urmând să continue investigațiile spre găsirea unei soluții. Companii precum Tarom și Transgaz vor reprezenta ținta investigațiilor pentru anul acesta.

”Preocuparea noastră pentru licitaţii a fost şi în 2019 şi va continua să fie o preocupare. O notă de atenţionare este pentru companiile de stat care, uneori, sunt victime complice la aceste comportamente. Practica noastră nouă este să sancţionăm şi companiile care sunt ţinta trucării licitaţiilor care, prin personalul lor, sunt implicate în aceste comportamente. Cazul mai vechi este Electrica, iar anul acesta avem cazurile Transgaz şi Tarom. Legat de licitaţii, vreau să lămurim situaţia cu noile conduceri de la ANAP şi CNSC. Legislaţia prevede o interdicţie pentru 3 ani pe care o aplicăm companiilor care au fost implicate în licitaţii trucate. Ce trebuie să lămurim cu autorităţile este cum aplicăm această interdicţie de trei ani. A doua direcţie este că majoritatea sancţiunilor date anul trecut au vizat companiile mari, care au abuzat de forţa lor pentru a abuza companiile mici. Am avut piaţa farmaceutică (Roche), Netcity sau companii care prestau servicii pentru clienţii care voiau să se conecteze la reţelele de gaze. Faptul că eşti o companie reglementată, îţi impune să lucrezi foarte aproape cu reglementatorul. Faptul că asculţi de reglementator, nu te exceptează de legislaţia pe concurenţă. Poţi să faci ce spune reglementatorul, dar te poţi afla şi în situaţia în care să încalci legislaţia de concurenţă” a declarat șeful Consiliului Concurenţei.

foto

#News