E foarte ușor să umilești un om cu dizabilități, să-l pui în genunchi, să-l aduci la stadiul de nimic. Pentru oamenii cu dizabilități din România nu există programe, nu există integrare, nu există ajutor de specialitate. Iar dacă există un asistent personal, acesta vine cu termen de garanție: 1 an.
Este cazul unui bărbat din Arad care suferă de mai multe boli (accident vascular la activ, diabet, adenom de prostată, cardiopatie), în 2016 fiindu-i amputat şi un picior.
Adresându-se Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, bărbatului i-a fost întocmit un certificat de handicap grav, în urma căruia, a beneficiat și de un asistent personal. Cu toate acestea, certificatul nu are decât o valabilitate de 1 an și, deși arădeanul a cerut eliberarea unui nou certificat, în aceleaşi condiţii, cererea i-a fost respinsă.
Ce a primit în schimb? O evaluare care a decis reducerea gradului de handicap și renunțarea la asistentul personal.
Arădeanul a mai arătat că „la fel ca orice om, are dreptul la viaţă, are dreptul de a se bucura de cât a mai rămas din viaţa sa, chiar dacă este o persoană vârstnică, cu numeroase afecţiuni, cu un accident vascular la activ, cu diabet tip II, adenom de prostată, cardiopatie şi în plus amputaţie de membru inferior de la nivelul coapsei”.
Cu toate acestea, în instanţă, reprezentanţii Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap au respins cererea, sub pretextul că „încadrarea în grad de handicap este în totalitate corectă şi emisă în concordanţă cu dispoziţiile legale din această materie”.
Procesul a fost judecat în apel, judecătorii dându-i dreptate bărbatului în proces cu autoritățile statului: „Ancheta socială concluzionează că reclamantul necesită ajutor permanent din partea altei persoane cum ar fi pentru prepararea hranei, activităţi gospodăreşti, efectuarea de cumpărături, deplasarea în afara locuinţei etc. reţinându-se şi că reclamantul a obţinut scor ADL 2 rezultând că se încadrează în stadiul IV dependent. Din documentele medicale precum şi din ancheta socială rezultă starea deficitară a sănătăţii reclamantului, acesta fiind incapabil să se autoîngrijească, fiind dependent de o altă persoană. Toate aceste aspecte, duc la concluzia că reclamantul necesită măsuri de protecţie specială astfel încât accesul acestuia la o viaţă decentă să nu fie limitat de deciziile autorităţii competente”
Citește și: Lui Orban nu-i prea pasă de votul din comisii de ieri
Cum îl ajută social-democrația pe invalid? Cât timp vor fi minimalizați și defavorizați oamenii care nu pot lupta pentru ei înșiși? De ce persoane cu handicap care, deși au un handicap sever, sunt obligate să meargă anual la comisii? De ce procesul rămâne ultima soluție?
Nu avem răspunsuri.
Dosarul acestui om pare a rămâne fix problema lui. Suferința? Tot problema lui, a lor, a noastră.
În rest, Comisia se spală pe mâini. Că încă mai are mâini.
