Nu, nu când ți se dărâmă garajul din motive geologico-naturale, ci când ți se dărâmă garajul pentru că e o veche promisiune a primarului de Galați, e jale.
Cândva, prin campania electorală anterioară, Pucheanu a zis ceva, acolo, despre dărâmarea forțată și obligatorie a garajelor dintre blocuri, și transformarea spațiului în părculețe/parcări. De atunci și până acum, am auzit niște vagi zvonuri, despre locatari furioși și coșmelii dărâmate, dar nu atât de intense încât chiar să le bag în seamă. Și-am zis c-a fost doar o promisiune electorală, semi-respectată.
4 ani mai târziu, am văzut cu ochii mei cum promisiunea electorală devine realitate!
În zona mea își făceau lăcașul liniștite vreo 20 de garaje. Nu, nu cu mașini parcate înăuntru. Unele chiar nu aveau ce mașină să adăpostească. Adăposteau, în schimb, murături, bidoane (pline sau goale), provizii, ceva spițe de bicicletă, o roată veche, niște scaune rupte, dar nu îndeajuns de rupte pentru a fi aruncate, diverse, chestii, acareturi, într-un cuvânt, în principiu, gunoi. Foarte mult gunoi.
Nu sunt rea, dar când mi-am dus scaunul de birou la gunoi, pentru că nu mai era ok, trebuia și a și fost înlocuit, unul dintre vecinii cu garaj l-a luat de la gunoi, de unde-l lăsasem, și l-a îndesat în garaj. Jur!
Revenind.
Toată ziua a fost hur-dur în zonă. Sursa zgomotului – necunoscută. Până când, înspre după-amiază, ajungând în zona cu pricina, am văzut: SE DĂRÂMĂ GARAJELE! Cu utilaje grele, buldozere, muncitori și vecini plângând pe margine, că-ntreaga lor avuție se duce pe apa sâmbetei. Bine, nu chiar pe apă. Direct la gunoi, că-n jurul ghenelor era mai mult gunoi decât la groapa de gunoi. Gunoi provenit, bineînțeles, din garaje.
Vreo câțiva alți vecini (presupun neafectați de ciuma garajelor dărâmate) stăteau pe margine, spărgeau nuci (literalmente) și își râdeau de suferința celor afectați. Urât! Atât de nevecinesc!
Genți vechi de voiaj, cutii de carton, polistiren, oale, țucale, bucăți de mobilă, butoaie de plastic, bidoane de plastic, bucăți de bolțari, haine vechi – toate, și câte și mai câte – erau îngrămădite în containere, peste, de jur împrejurul lor. La gunoi. Până acum au stat în garaj. Acum, că se dărâmă garajul și nu ai loc (sau nu vrei, sau nu te lasă nevasta) să duci gunoiul în casă le duci, finalmente, unde trebuiau să fie de la bun început.
Dar nu, nu e tot. Aș putea face teză de doctorat pe ce stoca românul în garaj și acum nu mai poate, dar nu are cum să fie mai traumatizant decât scena următoare (reală, îmi pare rău că nu am filmat):
Unul dintre vecinii afectați a ieșit din garaj (cred că era exact următorul pe listă) cu un aspirator în mână. Un aspirator din ăla mai mic, bombiță. I-a desfășurat cablul, l-a apucat de ștecher și a început să dea cu el de pământ. Nu știu dacă de nervi că i se dărâmă casa gunoiului, sau de impresie. Dar, sincer, aspiratorul ăla, dat violent cu capul de ciment, după ce ani la rând a stat la căldurică, în garaj, mi-a provocat milă.
Pentru aspirator. Și pentru mine, că am așa vecini. Dacă i-a făcut asta unui biet aspirator defect, pe care l-a păstrat și prețuit atâta timp, vă dați seama ce ar fi în stare să facă vecinilor care se bucură pentru că i-a fost dărâmat garajul?
Citește și: Ce poți vedea în Galați, dacă te nimerești pe aici
