FOTO facebook
FOTO facebook

Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii în Guvernarea PSD, a lansat un atac dur la adresa PNL pe Facebook, în contextul plafonării prețurilor la alimente și măști de protecție.

Vasilescu aruncă vorbe grele la adresa guvernării PNL

„Ce ipocriți! Când creșteau prețurile în guvernarea PSD, cu câțiva bani, de altfel, erau urcați pe pereți cei de la PNL, deși știau că piața e liberă și guvernul nu poate interveni în activitatea firmelor private. A făcut-o, prin OUG 114/2018, totuși, doar în ceea ce privește prețul la gaze și energie electrică, unde, alături de ANRE, avea unele prerogative.

Acum PNL-iștii se miră de cum cresc prețurile, de trei ori în cazul unor alimente, și de 500 de ori la măști și alte componente necesare situației actuale. Având în vedere că e stare de urgență declarată, ei chiar pot plafona acum prețurile! Ca să nu mai vorbesc că primul lucru făcut, când au venit la guvernare, a fost să abroge OUG 114/2018 și să liberalizeze piața energiei. În loc de măsuri, stau și se lamentează pe la tv, până când nu o să mai poată fi controlată inflația!”, a declarat Vasilescu.

Act normativ care să pună capăt speculei

„Dacă nu va fi adoptat, astăzi, actul normativ care să pună capăt speculei, PSD are pregătit și va depune un proiect de lege, pe care îl vom adopta în regim de urgență, prin care să plafonăm prețurile la alimentele de bază, medicamente și produse sanitare. Dar nu la valoarea lor de astăzi, ci la media prețurilor din ultimele 3 luni.

Citește și Firea dă cărțile pe față. Chestiune de zile până la vârful pandemiei în Capitală

În plus, speculanții vor trebui să plătească foarte dur pentru faptele lor! Câtă bătaie de joc să mai acceptăm de la actualul Guvern? S-au apucat PNL-iștii de afaceri și le convine creșterea alarmantă a prețurilor de nu iau nicio măsură, deși e decretată starea de urgență?

#guvernatinumimati
#plafonatipreturileazi
#opritispecula„, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

#NEWS