Simona Halep, locul 3 WTA, este o fire carismatică, ce atrage privirile tuturor, chiar și în această perioadă în care masca este obligatorie, în care poate unii ar scăpa „neobservați”. Într-un interviu acordat DigiSport, Simona a povestit o întâmplare amuzantă petrecută într-un supermarket, în care a fost recunoscută… după mers.
„În ultima perioadă am tot fost (n.r. la cumpărături). Da, port masca. Chiar m-am întâlnit cu o doamnă, care mi-a spus că m-a recunoscut după mers. Am spus: ‘ok, nu știu dacă e un compliment sau nu, dar a fost foarte simpatică’.”, a povestit, râzând, Simona Halep.
Simona nu se ferește să facă lucruri normale, ba chiar a punctat în interviul menționat că o ajută mental. „Nu mă mai stresează acest lucru. Merg la supermarket, chiar am văzut o știre că am fost filmată în mall. Sunt un om normal, asta trebuie să înțeleagă toată lumea. Nu mă ascund să fac lucrurile normale. Chiar îmi face plăcere și mă ajută din punct de vedere mental”, a mai spus Simona Halep, la Digi Sport.
Simona Halep, cea iubită
Fostul lider mondial consideră că aprecierea primită de la cei din jur este un „sprijin emoțional” foarte important. „E o plăcere să văd că atâția oameni mă apreciază și pot să spun că mă iubesc. Partea pozitivă este mult mai mare decât partea negativă. De aceea vreau să mulțumesc tuturor că îmi oferă acest sprijin emoțional de fiecare dată. E foarte important pentru un jucător care săptămână de săptămână e prin lume”, a mai spus Simona Halep.
Va juca la Fed Cup, în aprilie, în barajul cu Italia
Anunțul făcut de Simona, în decembrie 2020, cu privire la absența din echipa de Fed Cup a României, pentru o evoluție cât mai bună la JO de la Tokyo, i-a întristat într-o oarecare măsură pe cei care voiau să o vadă din nou „prima rachetă” într-o competiție de amploare. Miercuri, în interviul acordat la DigiSport, Simona a anunțat că va participa la barajul cu Italia, de luna viitoare.
„O să încep cu partea în care am declarat anul trecut în decembrie că nu o să joc Fed Cup, că am turneu săptămână de săptămână și aș fi vrut să fiu cât se poate de fresh la Jocurile Olimpice. Dar, nejucând luna aceasta deloc, am avut timp să mă odihnesc, să mă recuperez și vreau să spun că o să joc Fed Cup.
Mereu am jucat cu sufletul, accidentată, neaccidentată, am jucat. Mă bucur că am șansa să joc din nou, sunt foarte bine să merg acolo și să câștig niște puncte pentru România. Mereu a fost o emoție diferită când am jucat Fed Cup. E diferit, foarte diferit. Și Grand Slam să joci, finală, semifinală, ai emoții, dar la Fed Cup e cu totul altceva. Îți dorești să câștigi pentru țara ta, pentru echipă”, a declarat Simona Halep, la DigiSport.
Barajul de Fed Cup cu Italia va fi primul disputat de echipa României după despărțirea de Florin Segărceanu, căpitan nejucător în ultima vreme, căruia Monica Niculescu îi va lua locul.