Cântăreața Oana Radu, în vârstă de 28 de ani, a declarat în cadrul emisiunii online pe care o prezintă, „Detectorul de minciuni” că vrea să aibă copii, dar pentru moment îi este foarte greu să se împartă între viața profesională și cea de familie.
Aceasta i-a răspuns întrebării invitatului său, Andrei Ungureanu, cunoscut drept omul cu Tourette, câștigătorul emisiunii „iUmor.”
„Mie întrebările astea cu îți dorești copii, vrei să te căsătorești, vrei să nu știu ce, nu îmi plac. Momentan nu vreau copii, pentru că am 28 de ani și consider că sunt mult prea imatură pentru a avea grijă de un copil”, a declarat Oana Radu.
Cântăreața are un program foarte aglomerat
De asemenea, Oana Radu a spus că nu poate renunța la lucrurile pe care le face acum pentru a se dedica creșterii unui copil, afirmând că datorită programului foarte încărcat nu mai are timp liber pentru altceva.
De aproximativ doi ani de zile, Oana trăiește o poveste de dragoste alături de Cătălin Dobrescu. Soțul a fost cel care a ajutat-o să adopte un stil de viață sănătos și să se dedice mai mult planurilor pe care artista le are.
Ea a mărturisit că în fiecare zi se trezește la ora 5 dimineața, iar de cele mai multe ori ajunge să mănânce în mașină din cauza programului foarte încărcat.
Totodată, Oana Radu a spus că pandemia de Covid-19 a anulat multe concerte pe care artista le avea programate, dar a reușit să se adapteze și a început să facă bani prin vânzarea dietei cu care a slăbit. Mai mult, a lansat o nouă afacere cu lenjerii modelatoare.
Reamintim că Oana Radu a slăbit considerabil în ultimii ani, aceasta ajungând la „doar” 57 de kilograme, pornind de la 115, câte avea când a pășit pentru prima dată pe scena Vocea României.
Poreclită „Adele de România”, Oana Radu poate fi considerată una dintre cele mai ambițioase vedete de la noi din țară, transformarea ei în ultimii ani fiind comparată cu cea a cântăreței britanice.
Citește și articolul: Oana Radu intră pe mâna medicilor