Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Adrian Câciu, a anunțat că 400 de milioane de euro vor fi disponibile pentru Start Up Nation 2024, pentru IMM-uri, potrivit ziare.com.
Aceste fonduri vin ca rezultat al negocierilor purtate cu Comisia Europeană, fiind un pas major în susținerea sectorului privat și al antreprenoriatului în România.
Ministrul Câciu a subliniat importanța acestei inițiative pentru stimularea economiei și a inovației. El a evidențiat că fondurile vor fi direcționate către o nouă etapă a programului Start Up Nation, începând cu al doilea trimestru al acestui an, potrivit planurilor Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
„Am atins în acest fel două obiective esențiale: finanțarea programului Start Up Nation din bani europeni, un obiectiv ratat de toate guvernarile anterioare, și decentralizarea fondurilor alocate IMM-urilor către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, care trebuie să fie sau să devină numărul unu în elaborarea de politici publice și finanțări pentru economie”, a declarat ministrul Câciu.
Ministrul a subliniat, de asemenea, eforturile depuse împreună cu colegul său de guvern, Stefan Radu Oprea, pentru implementarea acestui program și pentru a asigura succesul său.
„Sunt convins că acest program va fi dus la bun sfârșit, așa cum s-a întâmplat și în trecut, datorită colaborării strânse și dedicării echipei noastre”, a adăugat el. Ediția a patra a Startup Nation va fi deschisă în trimestrul al doilea, de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), ca administrator de grant, în timp ce Ministerul Investițiilor și Proioectelor Europene (MIPE) va aduce finanțarea de la Uniunea Europeană. Bărbat arestat pentru jaf în București