CTP e un tip corect. Cel puțin asta e senzația pe care mi-o dă mie de ani de zile, de când îl tot ascult vorbind, ba pe ici, ba pe colo. Și culmea, e unul dintre puținii oameni fără frică de a-și pune ideile, poate nepopulare câteodată, pe tapet. În lumina evenimentelor controversate legate de acordul semnat de Vela cu BOR, CTP a ținut cu tot dinadinsul să sublinieze motivația liberalilor de a lua o așa decizie. În opinia gazetarului totul se învârte în jurul voturilor, așa cum s-a mai întâmplat și pe vremea Referendumului pentru Familie, când Ludovic Orban s-a dus mândru la vot, de teamă să nu-și piardă votanții.
„Nu, în niciun caz nu putea să știe de protocolul ăsta. Nu, nu știa chiar deloc! Pentru că dacă ar fi știut l-ar fi blocat. Ce-au spus? „Lasă-l domne pe președinte, că are mandat pe cinci ani, n-are probleme electorale, noi avem, săracii de noi”, a zis domnul Orban. „Marcele, bine, bine că ai făcut ăsta, ca să ne voteze și pe noi credincioșii”.
Da? Așa cum a votat domnul Orban la referendumul lui Dragnea. Referendumul ăla pentru familia lui Dragnea. S-a dus și a votat. Și le-a comunicat membrilor PNL „sigur, veți face cum vă dictează conștiința, dar eu mă duc să votez”. S-a dus atunci să voteze. Ca să găbească niște voturi de la același public pe care îl viza acum cu protocolul ăsta.
Adică „a venit Iohannis cu chestia aia superdură…”, era să zic hitleristă, cum iată îl face fuhrer acum domnul Tăriceanu pe domnul Iohannis. Nu știu ce face CNCD-ul. Poate că nu intră în concediu în perioada asta și nici în izolare totală. Poate mai bagă de seamă ce spun unii și alții.
Deci Orban a zis „Iohannis, dur, dar noi suntem prietenii poporului, noi rezolvăm, uite, eu cu Vela am rezolvat și puteți să vă duceți la biserică, în ordine, puteți să ieșiți pe stradă…”. Vă dați seama ce ar fi fost? Ca la piețele pe care le-am văzut că se întâmplă.
Deci nu avea cum să știe Iohannis, pentru că era ceva care venea în totală contradicție cu ce spusese cu câteva ore înainte. De aici și reacția lui foarte dură de cu o zi înaintea și cea de acum, cu încă o corecție. Adică „nu rămâne ultimul cuvânt la voi, nu e niciun protocol de fapt. Stați în case!”, declară CTP pentru Digi24.
Citește și: Iohannis ne îndeamnă să respectăm regulile, chiar dacă e greu