O femeie de 30 de ani din Lugoj a fost reţinută de poliţişti, după ce a şantajat un bărbat căruia i-a cerut 30.000 de lei pentru a nu-l denunţa la Poliţie pentru un presupul viol comis asupra unei minore, potrivit digi24.ro.
Poliţiştii au organizat un flagrant într-un parc din Lugoj, în timp ce bărbatul i-a dat 10.000 de lei, ultima tranşă din banii ceruţi.
„La data de 23 februarie 2024, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Lugoj au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, ar fi fost şantajat cu privire la denunţarea acestuia pentru comiterea unui pretins viol asupra unei minore. În fapt, un bărbat în vârstă de 23 de ani şi soţia acestuia în vârstă de 30 de ani, l-ar fi şantajat în schimbul unor sume de bani, pe un bărbat, în vârstă de 63 de ani, cu denunţarea la Poliţie pe motiv că acesta ar fi comis un viol asupra unei minore, fapt dovedit ca nereal”, a transmis IPJ Timiş.
Bărbatului i-a fost solicitată suma de 30.000 de lei, pentru a nu fi denunţat.
Acesta le-a dat celor doi soţi suma de 20.000 de lei, iar marţi urma să le dea şi ultima tranşă, de 10.000 de lei. „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 12:00, femeia a fost surprinsă în flagrant de poliţiştii lugojeni după ce a primit suma de 10.000 de lei de la persoana vătămată. Banii au fost restituiţi persoanei vătămate, iar femeia a fost condusă la audieri, fiind reţinută pentru 24 de ore şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş”, a precizat IPJ Timiş. Miercuri, magistraţii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pentru femeie.