M-am obișnuit deja cu ideea că nu mai e Cristoiu gazetarul pe care-l știam odinioară. Pe care-l admiram și-l respectam. M-am obișnuit și cu ideea că e un soi de Gică Contra al guvernării actuale. Și al președintelui.
N-a putut, totuși, să nu mă amuze următoarea frază: ”Ungurul Kelemen ar fi un preşedinte al României infinit mai bun decât neamţul Iohannis”. Concluzie, după un interviu cu Kelemen Hunor, în care au vorbit despre diverse. De la candidatul maghiar la prezidențiale, la situația de urgență și la cum s-a descurcat Kelemen Hunor acasă, cu copiii. Și despre derapajul lui Iohannis, care ”nu le avea cu astea […] Că vinde Ardealul, cuvinte de-alea, nici Vadim nu le folosea, că era mai subtil.”
Adică a ales să joace cartea etniei, în legătură cu scaunul președintelui. Nu contează ce calități/defecte are un om, nu contează agenda politică, nu contează nimic altceva, decât că un ungur ar fi un președinte român mai bun decât un neamț.
Păi, așa și Ludovic Orban are un tată de etnie maghiară. Cioloș e căsătorit cu o franțuzoaică. Ponta are strămoși aromâni din Albania și italieni. Călin Popescu-Tăriceanu are rădăcini grecești. Lista poate continua nestingherită.
Suntem în România, domnule Cristoiu. Țara unde, dacă ne iei pe toți la bani mărunți, nu știu dacă găsești pe cineva care să se tragă doar din daci și romani. Suntem un amalgam. Avem multiple minorități. Cum ați ajuns la meciul final între unguri și nemți, pe scaunul prezidențial?
E frumos așa? Restul minorităților cum se simt? Da` restul ”românilor”?
Ce facem? Îi chemăm, pe fiecare în parte, la câte un interviu, și concluzionăm că aromânul/grecul/rusul ar fi un președinte mai bun decât neamțul? Luăm fiecare etnie la puricat și-i scoatem pe nemți mai jos decât restul? Și Germania ce părere o să aibă? Dar comisiile anti-discriminare? Pentru că mie nu mi se pare corect să compari doi oameni, în virtutea etniei.
Îi poți compara, bineînțeles, în funcție de ce zic, ce fac, cum se manifestă, dar să iei etnia drept criteriu, nu mi se pare nici corect, nici deontologic.
Dar asta sunt eu. Mă amuză că încă se folosește în lupta contra discriminării, chiar un argument discriminatoriu. Și nu la discuții între prieteni, ci chiar și în presă, a 4-a putere în stat.
Citește și: Klaus și Kelemen: războiul intergalactic al colacului secuiesc
