Luni s-a confirmat oficial, prin Hotărâre de Urgență, că suntem în stare de alertă. De la starea de urgență de vineri, în week-end am fost într-o stare latentă. Bine, ”noi”, cei care nu am ales să trecem la relaxare totală.

Alții au înțeles încheierea stării de urgență prin liber la distracție, în grup, fără mască. Am mai vorbit despre asta.

Nu știu dacă a fost relaxarea totală, observată în week-end. Sau, pur și simplu, o inspirație de moment. Una din două l-au făcut pe Ludovic Orban să se exprime ”plastic”:

”Exista temeiul anterior stabilit de Ordonanța 21, dar, după intrarea în vigoare a legii, pentru a nu avea niciun fel de comentarii și polemică privind starea de alertă, pentru ca lucrurile să fie clare și să nu avem foarte multe dispute, decizia de a institui starea de alerta prin HG în conformitate cu prevederile legii e decizia adoptată.

Anterior, am convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență. În prevederile legii 55, mai multe măsuri cuprinse în HG aferente stării de alertă trebuie adoptate la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, și am luat hotărârea 25 a Comitetului ca fundament pentru hotărârea de guvern.

Odată cu adoptarea HG continuăm starea de alertă instituită, dar, ca să am o exprimare plastică, trecem de la stare de alerta la stare de alertă maximă, pentru că legea ne conferă toate pârghiile și instrumentele pentru a asigura respectarea măsurilor, a regulilor stabilite pentru a apăra sănătatea și viața oamenilor.

Am convocat la ora 19.00 toate instituțiile statului cu drept de control pentru a pune la punct un plan amănunțit. Toate ministerele cu atribuții în cadrul stării de alerta trebuie să emită actele normative în baza legii și a HG pentru a stabili toate regulile de desfășurare a transportului public, a activității în instituții, în spațiile comerciale, de desfășurare a activității la centrele de îngrijire personală, în centrele de îngrijire a persoanelor vulnerabile.

Toate ministerele trebuie să completeze prin ordine comune cu MS toate reglementările secundare pentru a avea garanția că în fiecare loc se petrec lucrurile astfel încât să împiedice la maxim riscul de răspândire a riscului.”

Eu, una, am înțeles această stare de alertă maximă printr-o amenințare subtilă. Adică. Dacă nu suntem cuminți, ne întoarcem la starea de urgență. Dar asta sunt eu, care nu m-am relaxat. Pun pariu că cei care s-au simțit ca la închisoare până acum, n-o să dea doi bani. Nici de acum încolo. Nici dacă s-ar putea chiar să ajungă la închisoare, dacă nu respectă atenționările subtile.

Citește și: Călin scoate pistolul din teacă și-l obligă pe Orban să se conformeze

#News