România are un nou „Zeus”. Secretul lui Dani Oțil

Care este cel de-al doilea nume al îndrăgitului prezentator de televiziune?

Foto: Cancan.ro

Dacă până mai ieri, România avea un singur Zeus (Zeus TV), odată cu oficierea căsătoriei dintre Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-a aflat că locul lui Lazarus tocmai ar fi fost revendicat de coprezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Desigur, cei doi „zeuși” nu au nimic în comun, în afara faptului că îi leagă un nume (și nici măcar asta complet, după cum vom vedea în cele ce urmează), însă și o pasiune comună, televiziunea (și aici ar fi multe de discutat, de vreme ce nu activează în aceeași nișă).

Al doilea nume al lui Dani Oțil, echivalentul „zeității”

În urma căsătoriei sale, presa a avut ocazia să-i descopere acestuia numele complet. Astfel, potrivit certificatului de căsătorie al fericitului cuplu, al doilea nume al lui Dani Oțil este Zeno, nume care, potrivit relatărilor Newsweek.ro, ar fi un derivat grecesc care, la bază, l-ar avea chiar pe „Zeus”. Firește, legătura este una ocolită „pe la Ploiești”: Zeno ar veni de la Zenon, care ar veni, la rândul lui, de la Zeus. Astfel, se poate spune că Dani Oțil este „darul zeilor” pentru România. În mod sigur, o simplă glumă, dar una care ar putea să-i activeze lui Luis Lazarus o oarecare invidie.

Foto: Newsweek.ro

Dani Oțil s-a căsătorit cu partenera sa, Gabriela Prisăcariu, în weekend-ul trecut. Despre eveniment, prezentatorul a declarat că „nu a fost o nuntă, a fost teambuilding, din 42 de câți am fost noi, plus fiecare cu cine a venit, am fost doar rudele noastre și voi. Accept toate răutățile, vă anunț că este tot aşa, și căsătorit, și nu. Eu de ce nu am liber azi de la muncă?”, a declarat Dani Oțil, potrivit impact.ro.

Citește și: Dani Oțil s-a căsătorit cu Gabriela Prisăcariu