Sir Paul McCartney va susține concerte în Franţa şi Marea Britanie

Show-urile vor avea loc la sfârşitul anului

Paul Mc Cartney
Paul McCartney sursa foto Wikipedia

Sir Paul McCartney a anunţat concerte în Franţa şi Marea Britanie la sfârşitul acestui an. „Salut la belle France!” a dat vestea vedeta, într-un mesaj video, postat luni în franceză, potrivit g4media.ro.

Sir Paul McCartney a precizat că show-urile din Franţa vor avea loc pe 4 şi 5 decembrie pe París La Défense Arena, unde a cântat ultima dată în Franţa în 2018.

Fostul Beatles şi-a continuat intervenţia în engleză. „Aici Paul, Paul McCartney, venim să cântăm în Franţa. Ne-am simţit foarte bine ultima dată când am venit, întotdeauna este minunat în Franţa. Aşa că haideţi să petrecem”. În noiembrie 2018, basistul şi trupa sa au cântat în faţa a 40.000 de persoane pe París La Défense Arena, cea mai mare sală închisă din Europa, unde a urcat recent pe scenă şi Taylor Swift. În vârstă de 81 de ani, „Macca” va cânta în cadrul turneului său mondial „Got back”, o aluzie la „Get back”, numele original al proiectului pentru care Beatles au intrat în studio la Londra în ianuarie 1969.

Turneul „Got back” a debutat în SUA în 2022, apoi s-a mutat în Australia, Mexic şi Brazilia în 2023.

Pentru acest turneu, „Sir Paul” şi muzicienii săi cântă piese din repertoriul Beatles, Wings – un alt proiect al lui McCartney – dar şi din albumele solo ale fostului Beatles. Biletele vor fi puse în vânzare pe 21 iunie. Întotdeauna există noutăţi legate de Paul McCartney. Vineri, „One hand clapping”, albumul Wings înregistrat în condiţii live în 1974 şi niciodată lansat, a fost în sfârşit dat publicităţii.

Sir Paul McCartney a anunţat, de asemenea, primele sale concerte în Marea Britanie de când a fost cap de afiş la festivalul Glastonbury în 2022.

Tot în decembrie, starul Beatles îşi va aduce turneul „Got Back” la Londra şi Manchester. „Sunt încântat să îmi închei anul şi datele turneului din 2024 în Marea Britanie. Este întotdeauna un sentiment special să cânt pe pământul nostru natal”, a declarat vedeta. McCartney va concerta la arena Co-Op Live din Manchester pe 14 şi 15 decembrie şi pe O2, la Londra, pe 18 şi 19 decembrie.

Accident feroviar grav în județul Suceava