Europarlamentarul Traian Băsescu trage un semnal de alarmă cu privire la număr mare de cazuri de internați la terapie intensivă: „sistemul se apropie de limită”. Băsescu le-a cerut guvernanților să facă rezervări de paturi ATI în alte state, în direct la România TV.
„Sistemul se apropie de limită. Recomandarea mea publică, recomandarea pe care o fac Guvernului să ia legătură cu state care au locuri la ATI, în mod deosebit cu Germania, să îşi rezerve capacităţi de a trimite oameni de a fi trataţi la ATI în afara ţării. Trebuie să vadă puţin viitorul şi să aibă discuţii la nivel guvernamental despre o posibilă rezervare a paturilor în ţări care au paturi la ATI.
Nu spun că este atât de gravă, dar nu îmi poate garanta nimeni că poate fi gravă. Aş lua măsuri de prudenţă”, a spus fostul preşedinte.
„Ne apropiem de un prag psihologic de 500 de bolnavi la ATI. Nu m-aş juca, mai ales că România are experienţa Colectiv”, a afirmat Băsescu la România TV.
La raportarea de luni, 17 august, în România au fost înregistrate 773 de cazuri noi de COVID-19, din 6.390 de teste. Alte 38 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus, în timp ce la terapie intensivă sunt internați 497 de pacienți. De la începutul epidemiei, la nivel național au fost confirmate 71.194 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 32.759 de pacienți au fost declarați vindecați.
Citește și: Muhannad Ismael: coronavirusul va fi detectat fără un test