Horoscop azi, sâmbătă 19 august 2023

Un horoscop bun, corect și usor de citit.

Evenimentul astrologic major al zilei este redat de conjuncția Lunii cu planeta Marte de pe zodia Fecioarei. Acest marcaj celest important ne vorbește de ipostaze ce țin de: duritate, impulsivitate, vulgaritate, combativitate, irascibilitate, agresivitate și rea-credință. Pentru a mai ține cât de cât în frâu expresia astrologică turbulentă a acestei zile, astăzi ar cam fi necesar să ne cultivăm și să ne dezvoltăm mai ales unele trăsături și calități ce țin de tărie și de reziliență emoțională și psihică.

BERBEC

Puteți resimți unele probleme de sănătate destul de grave! La locul de muncă puteți întâmpina unele evenimente destul de aprige și radicale! Încercați să fiți ceva mai echilibrați și calculați în relația cu colegele de la job!

TAUR

Veți avea o zi destul de turbulentă sub raport romantic, amoros! Evitați să intrați în conflicte mai dure cu persoana dragă! Totodată, vi se pot prezenta și unele necazuri semnificative legate de proprii copii!

GEMENI

Din nefericire, puteți cunoaște divergențe destul de urâte în relația cu o femeie mai vârstnică din familie! Nu este o zi de bun augur pentru munci legate de casă. Puteți resimți și o stare afectivă cumva mai iritabilă și arțăgoasă.

RAC

Astrele vă relevă cumva mai stresați, irascibili și impulsivi. Nu aveți o zi fastă pentru studiu, evaluări și drumuri. Puteți primi și o veste mai neplăcută de la sau despre o femeie mai matură.

LEU

Puteți avea parte de unele neajunsuri sau pierderi semnificative sub raport bănesc, financiar. Totodată, vă puteți arăta și cumva mai puțin capabili și competenți în această zi.

FECIOARĂ

Aștrii zilei vă relevă cumva mai aspri, dificili și combativi! Este foarte important să vă controlați emoțional mai eficient și să nu răbufniți! Puteți atrage și unele energii mai primejdioase asupra dumneavoastră!

BALANȚĂ

Vă puteți resimți cumva mai obosiți, vulnerabili și dezenergizați! Ocrotiți-vă mult mai atent de starea de sănătate! O femeie mai în vârstă și mai dură vă poate dușmăni pe ascuns!

SCORPION

Din nefericire, puteți avea parte de o ceartă mai urâtă cu o prietenă mai în etate. Totodată, planurile dumneavoastră de viitor pot cunoaște unele complicații destul de serioase.

SĂGETĂTOR

Vi se preconizează un risc ceva mai semnificativ de conflicte cu șefii! Nu luați mari decizii profesionale în această zi! Totodată, mai poate interveni un risc de ceartă și în relația cu părintele de gen opus!

CAPRICORN

Puteți manifesta unele importante carențe în plan etic în această zi, fiind mare nevoie să fiți ceva mai corecți, onești și drepți! Nu aveți, sub nici o formă, o zi prielnică pentru călătorii în străinătate!

VĂRSĂTOR

Din păcate, vi se preconizează un risc ceva mai sever de incidente ori de accidente, așadar fiți mult mai grijulii! Totodată, ar cam fi indicat să evitați să vă îndatorați semnificativ în plan financiar.

PEȘTI

Căutați să calmați din fașă orice potențial conflict ivit în viața de cuplu! Nu aveți parte de o zi favorabilă pentru afaceri, contracte, târguieli, negocieri, înțelegeri și soluționări de litigii.

Horoscop HashtagNews