Președintele USR Dan Barna este de părere că Iașiul ar fi cel mai bun exemplu al faptului că, cel puțin local, USL încă trăiește, amintind de cazul primarului Mihai Chirica, fost social democrat, adoptat de liberalii din teritoriu.
„La Iaşi se vede mai bine ca în alte locuri ce înseamnă necesitatea unei noi clase politice şi ce înseamnă vechea clasă politică de orice culoare. Iaşiul este cel mai bun exemplu în care vedem un nou USL regonflat, reşapat, reîmbrăcat în care fostul primar PSD este candidatul PNL nou şi proaspăt. Sunt convins că electoratul ieşean înţelege că nu se mai poate continua în această logică a permanentei auto-minciuni, în această logică a prostirii. Oamenilor li se spune că tot ceea ce ieri era un PSD-ism roşu-sângeriu brusc a devenit un galben strălucitor şi luminos“, a declarat liderul USR, Dan Barna.
Dan Barna: „Ideea că oricum se rezolvă şi că PSD e cu un picior în groapă şi nu are rost să mergem la vot este greşită”
Barna a profitat, de asemenea, de situație, ca să-i îndemne pe cetățeni să iasă la vot într-un număr cât mai mare, sugerând, de asemenea, că PSD nu este cu un picior în groapă, așa cum s-ar crede, astfel că neprezentarea la vot încă poate avea consecințe ce ar putea duce în avantajul social democrațior.
„Le transmit oamenilor un mesaj valabil şi în Iaşi şi în restul ţării. E important să ieşim la vot, e important pentru fiecare cetăţean care crede că trebuie să scăpăm de PSD-ism în toate formele sale. Ideea că oricum se rezolvă şi că PSD e cu un picior în groapă şi nu are rost să mergem la vot este greşită. Această idee a făcut posibil în 2016 să ne trezim cu o guvernare Liviu Dragnea care aproape ne-a scos din Europa“, a mai spus Dan Barna.
La alegerile locale din 27 septembrie, candidatul PNL Mihai Chirica va concura pentru postul de primar al Municipiului Iași cu Cosette Chichirău, cea care candidează din partea alianței USR PLUS.
Citește și: Tăriceanu, sfântul protector al pensionarilor