Bărbat mort după ce s-a răsturnat cu un camion plin cu lemne

El a fost strivit de lemnele din camion.

SMURD
SMURD

Un bărbat de 46 de ani a decedat, în noaptea de duminică spre luni, 18 septembrie, după ce s-a răsturnat cu un camion încărcat cu lemne pe care acesta îl conducea, pe DJ 112C, la Rugineşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit ziare.com.

„În cursul nopţii trecute, ora 03,06, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Adjud au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că, pe DJ 112C, în comuna Rugineşti, s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autoutilitară cu semiremorcă, ce transporta material lemnos. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat un ansamblu de vehicule care a părăsit partea carosabilă spre partea stânga a sensului său de mers. Din nefericire, în urma evenimentului, a rezultat decesul conducătorului auto, un bărbat de 46 de ani, care se afla singur în vehicul”, a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, la momentul intervenţiei la faţa locului, bărbatul decedase, fiind strivit de lemnele din camion.

„Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier în localitatea Angheleşti, în care a fost implicat un camion cu lemne. La solicitare s-a deplasat un echipaj SMURD de primul ajutor, care a identificat o victimă de sex masculin, în vârstă de 46 ani, inconştient, fără semne vitale. Echipajul de prim ajutor a solicitat ajutorul echipajului medical SAJ de urgenţă tip B, care a constatat că victima nu prezenta semne vitale, fără indicaţie de resuscitare, cu leziuni incompatibile cu viaţa, produse prin strivire sub lemne”, a arătat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş.

 Aplicația WhatsApp va avea un nou design