Politist
Politist sursa foto pixabay

Un bărbat de 55 de ani, condamnat în 2 dosare la pedepse totalizând peste 10 ani de închisoare pentru infracţiuni precum complicitate la tentativă de înşelăciune, constituire de grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, a fost prins de poliţişti, urmând să fie adus în ţară, potrivit stiripesurse.ro.

Bărbatul este Romeo Ursu, cunoscut sub numele de Genică Boenică, care timp de mai mulţi ani s-a aflat în Iordania, de unde posta pe Facebook imagini şi texte ironice la adresa autorităţilor române.

”La data de 18 septembrie 2023, poliţiştii Direcţiei Investigaţii Criminale – I.G.P.R., cu sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, au pus în executare 2 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Municipiul Bucureşti. Acesta a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tentativă de înşelăciune şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii”, anunţă IGPR. De asemenea, cel în cauză se sustrăgea de la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Constanţa, fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Bărbatul este Romeo Ursu, cunoscut sub numee de ”Boenică”.  Acesta urmează să fie încarcerat într-un penintenciar.

Bărbat anchetat pentru agresarea mamei