O femeie din Lugoj, județul Timiș, a fost condamnată la zece luni de închisoare cu executare după ce a ascuns în pădure cadavrul mamei ei pentru a-i încasa în continuare pensia, potrivit ziare.com.
Femeia, în vârstă de 56 de ani, a fost acuzată de profanare de cadavre sau morminte, cadavrul bătrânei fiind descoperit într-o pădure de lângă Lugoj în iulie 2019
Potrivit anchetatorilor, bătrâna decedată a fost dusă în martie-aprilie 2019, cu un cărucior, de către fiica sa. ”Inculpata a recunoscut comiterea faptei și a declarat că, în urmă cu 4 ani, a scos-o pe mama sa din căminul de bătrâni din Lugoj, iar de atunci și până în luna martie 2019 a locuit cu aceasta în Lugoj. În această locație, în data de 18 martie 2019, mamei sale i s-a făcut rău, fapt pentru care a transportat-o la spital unde a stat internată 10 zile, întorcându-se acasă în data de 28 martie 2019”, se arată în rechizitoriu. La câteva zile după externare, bătrânei i s-a făcut rău și a murit.
Fiica sa nu a anunțat decesul pentru a continua să primească pensia. Femeia suferă de tulburare de personalitate disociată, dar a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei
Ea nu s-a prezentat la niciun termen din proces. De când bătrâna a decedat și până când a fost descoperită în pădure au trecut mai multe luni, fiica să nu i-a încasat decât o singură pensie, de 791 de lei. Din cauza unei erori, fără să știe că bătrâna a murit, Casa de Pensii i-a tăiat pensia pe motiv de deces.”În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării, raportat la comportamentul procesual al inculpatei de a se sustrage de la desfășurarea fazei de judecată, la antecedenta sa infracțională, la faptul de a nu fi fost exprimat acordul pentru eventualitatea prestării muncii în folosul comunității, instanța va dispune executarea pedepsei de mai sus în regim de deținere”, se arată în sentința Judecătoriei Lugoj.
Conducta Nord Stream, avariată din cauza „exploziilor puternice”