Zece câini nesterilizaţi şi nemicrocipaţi au fost descoperiţi într-o gospodărie din Sectorul 4, în urma mai multor reclamaţii care s-au făcut de către locuitorii din zonă şi trecători, potrivit stiripesurse.ro.
Animalele puteau ieşi pe stradă, prin gard, punând oamenii în pericol.
”Mai mulţi câini care ieşeau de pe o proprietate privată neîmprejmuită corespunzător la intersecţia străzilor Odei şi Tudor Gociu din Sectorul 4, au stârnit un val de sesizări din partea cetăţenilor care locuiesc sau trec prin zonă. Câinii ieşeau prin găurile din gard şi ajungeau pe domeniul public, reprezentând un pericol pentru trecători”, a transmis ASPA, într-un comunicat de presa.
ASPA a precizat că echipaje de la Serviciul Intervenţii ASPA împreună cu poliţişti de la Serviciul Poliţia Animalelor din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti s-au prezentat la adresa reclamată şi au găsit 10 câini adulţi nesterilizaţi şi nemicrocipaţi
. ”În urma controlului, proprietarul a fost sancţionat pentru starea insalubră a curţii sale. Ulterior, acesta şi-a curăţat proprietatea, şi-a reparat gardul, iar astăzi toţi cei 10 câini pe care îi deţinea au fost sterilizaţi şi microcipaţi gratuit în cadrul campaniei desfăşurate de Primăria Capitalei prin ASPA. Acum câinii sunt deţinuţi legal şi nu mai au posibilitatea de a ajunge pe stradă”, a mai transmis ASPA. Patru bărbaţi, suspectați de decontarea ilegală de la stat a sumei de 1,6 milioane de lei pentru refugiaţii ucraineni