Tânăr condamnat la închisoare cu executare pentru uciderea a doi câini

Sentința nu este definitivă, fiind „cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”

Sentinta
Sentinta

Un tânăr cu probleme psihice a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru uciderea a doi câini, la Pâncota, în județul Arad. Judecătoria Ineu l-a condamnat pe tânărul de 20 de ani la trei ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor cu intenție, fără drept”. Sentința nu este definitivă, fiind „cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, potrivit ziare.com.

„Cu ajutorul unui băţ, tânărul a ucis animalele prin introducerea băţului în zona posterioară, în timp ce le ţinea de gât. Acesta şi-a menţinut declaraţia atunci când a fost audiat în calitate de inculpat”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.

Audiat în calitate de suspect N.D. a recunoscut săvârşirea infracţiunii în prezenţa apărătorului din oficiu, declarând că în data de 21 ianuarie 2023 a intrat în curtea vecinei sale şi s-a dus în grajdul din spatele casei, unde se aflau doi căței de aproximativ 2 luni. După ce a ucis animalele, a doua zi băiatul a fost internat la Clinica de psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Arad, dar nu în baza dispoziţiilor din procedura penală. Din Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 31/A1/30.01.2023 (filele 47-49 d.u.p.) a rezultat că inculpatul prezintă „tulburare organică de personalitate, retard mental moderat cu tulburări de comportament” . Astfel, la momentul săvârşirii faptei pentru care este cercetat, el avea „discernământ diminuat”.

De asemenea, în cadrul concluziilor expertizei psihiatrice, s-a recomandat instituirea măsurilor de siguranţă cu caracter medical prev. de art. 109 Cod penal, respectiv obligarea la tratament medical.

Conform procurorilor, băiatul a dat „dovadă de o plăcere patologică de a chinui animalele, având în vedere că din declaraţia numitei (…), rezultă a doua zi inculpatul i-a spus acesteia, referindu-se la cei doi căţei, «mamă ce le-am dat-o»”. Din declarația dată de un alt bărbat din Pâncota anchetatorilor, „rezultă că inculpatul este cunoscut în localitate ca o persoană care omoară şi violează câini, martorul surprinzându-l la un moment dat pe inculpat în timp ce încerca să îi omoare câinele, iar ulterior la ceva vreme şi-a găsit câinele mort, inculpatul relatându-i martorului că i-a omorât câinele din rasa Amstaff şi după aceea l-a violat. Cu ocazia efectuării expertizei psihiatrice, inculpatul a arătat că a mai săvârşit acte de ucidere a câinilor mici şi în trecut, încă din copilărie”. Minor din Brașov, arestat preventiv pentru comiterea unui viol