Un băiat de 15 ani din Brașov a fost arestat preventiv în calitate de inculpat într-un dosar penal în care este bănuit că ar fi comis un viol, potrivit g4media.ro.
Victima are o vârstă și mai mică, de numai 13 ani, fiind atrasă într-o pădure de tânăr
„În după amiaza zilei de 13 octombrie, o persoană de sex masculin, în vârstă de 15 ani, a amenințat-o și constrâns-o pe persoana vătămată, minoră de 13 ani, să se deplaseze cu acesta într-o zonă împădurită din proximitatea centrului municipiului Brașov, unde acesta a întreținut acte de natură sexuală neconsimțite cu persoana vătămată minoră în cauză. Inculpatul a fost reținut în data de 14 octombrie 2023, iar următoare zi, pe 15 octombrie 2023, judecătorul drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov ne-a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Radu Năstac. Pentru că este un caz în care sunt implicați doi minori, speța este una foarte delicată. Din acest motiv, instanța a dorit să ia măsura doar după ce a aflat mai multe detalii din cele întâmplate, la mai bine de 11 ore de la începerea audierilor. Scăderea natalităţii, pericol naţional în Grecia