O gorjeancă în vârstă de 44 de ani a sărit gardul Inspectoratului Județean de Poliție din Târgu Jiu, a tăiat pneurile a 10 autospeciale și a furat opt plăcuțe. Femeia are probleme de sănătate, conform primelor informații, potrivit stiripesurse.ro.
Potrivit Poliției Gorj, o femeie de 44 de ani, din Târgu Jiu, este bănuită de faptul că în noaptea de miercuri spre joi, la ora 21:53 a intrat în curtea interioară a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, sărind gardul de împrejmuire
Ea a tăiat pneurile a 10 autospeciale și a sustras opt plăcuțe cu numerele de înmatriculare. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat și distrugere. „Femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice, respectiv schizofrenie și tulburare bipolară afectivă.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în anul 2022 și 2023 persoana a fost cercetată pentru infracțiuni similare, atât în municipiul Târgu Jiu, cât și în comuna Bâlteni
Ulterior, părțile vătămate și-au retras plângerile, ca urmare a luării la cunoștință privind starea de sănătate a femeii”, spun polițiștii din Gorj. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului și pentru luarea tuturor măsurilor legale. De asemenea, la nivelul IPJ Gorj sunt efectuate verificări interne pentru stabilirea împrejurărilor în care polițiști desemanți cu supravegherea spațiului interior, prin acțiunile lor (sau prin lipsa lor de acțiune) nu au sesizat pătrunderea, fără drept, a unei persoane neautorizate, în interiorul instituției.
Topitorie de metale din Slatina, amendată de Garda de Mediu pentru emisii de noxe