Fostul lider ALDE, Călin Popescu Tăriceanu este speriat de obligativitatea vaccinării anti-Covid a populației, iar primul semn cu privire la această temere este dată de implicarea armatei în programul de vaccinare. Mai mult, acesta consideră că este necesară o dezbatere pe temă, în care populația să decidă dacă vrea sau nu acest lucru.
„Pare din ce în ce mai clar că guvernul Iohannis-Orban va introduce o campanie forțată de vaccinare împotriva COVID-19! Desele întâlniri cu conducătorii armatei, insistența cu care se vorbește de o „campanie de vacccinare” mă fac să cred că ne vor obliga să ne vaccinăm! Numirea unui medic militar drept coordonator al campaniei de vaccinare pare să confirme această ipoteză! Eu fac parte dintr-o generație care a fost vaccinată în perioada copilăriei. Cred că vaccinurile au fost eficiente și m-au ferit de cele mai frecvente boli. Dar vremurile sunt altele acum. Atunci erau niște vaccinuri care au fost folosite ani și ani la rând, chiar și de părinții noștri. Astăzi ni se flutură ideea unor vaccinuri care cred că sunt insuficient testate. Adică pare că ne împing să devenim niște cobai. Aș vrea să vă întreb direct. Credeți că guvernul Iohannis-Orban ar trebui să ne forțeze să ne vaccinăm sau vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie să fie facultativă?”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.
Citește și: Tăriceanu îl vrea pe Iohannis vaccinat, în direct, la TV
De altfel, atât secretarul de stat, Raed Arafat, cât și reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila au precizat că vaccinarea nu va fi obligatorie, ci se va face pe grupe de risc.
„În România, nu va fi vaccinare obligatorie, ci pe grupurile vulnerabile, pe rând. Poate vom începe cu personalul medical și cu cei care sunt în prima linie, dar nu există un plan pentru vaccinare obligatorie”, a declarat Raed Arafat la conferința „COVID-19, între mituri și adevăr. O analiză a realității”, potrivit playtech.ro.
„Cu siguranţă acest vaccin nu va fi obligatoriu nici pentru copii, nici pentru adulţi, nici pentru altcineva şi în mod evident încrederea în vaccin trebuie construită, nu trebuie impusă, aşa că eu sunt convins că această discuţie legată de obligativitate cel puţin dacă discutăm de aceste vaccinuri noi nu este actuală”, a declarat Rafila, săptămâna trecută.
Marți, Klaus Iohannis a reamintit că vaccinarea va fi făcută etapizat, iar în prima fază vor fi vaccinați cei din sistemul medical, precum și cei aflați în grupele de risc. Totodată, ca o noutate, președintele a anunțat că tot în această primă fază vor fi vaccinați și cei din sectoarele esențiale.
„Așa cum am mai menționat, vaccinarea se va face etapizat și va începe cu anumite grupe de populație, stabilite pe criterii epidemiologice și medicale. Este vorba, într-o primă fază, de personalul medical, de cei aflați în grupele de risc, dar și de lucrătorii din sectoare esențiale precum educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă și alimente”, a mai adăugat el.
Citește și: Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare la nivel național