Profil de candidat – Marius Humelnicu, pentru Senat, din partea PSD

Gălățenii știu că se află în limita estică a României, după ce au studiat la geografie acest lucru, dar simt pe pielea lor ce înseamnă să fie ocoliți de orice legătură rutieră cu restul țării, dar mai ales fie ignorați de politicienii care în fiecare campanie le-au promis „marea cu sarea”. Însă va mai curge multă „apă pe Dunăre” până când promisiunile celor care cer voturi se vor și materializa.  Hashtag News și-a propus ca până la alegerile din decembrie să pună reflectoarele pe politicieni, unii vremelnici, alții cu multe ștate semnate la Parlament.

Marius Humelnicu este cel care deschide lista de candidați pentru Senat, din partea PSD Galați. Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în 2015, respectiv, 2019, a obținut în această toamnă un mandat de consilier local și a fost ales pe unul dintre posturile de viceprimar.

Conexiunile, infrastructura și atragerea de investitori

Într-un oraș tot mai pustiu și mai îmbătrânit, cu tineri care aleg să își continue studiile în alte părți, în țară sau chiar afară, cu o infrastructură care nici măcar tangențial nu se apropie de Galați, Humelnicu consideră că are elementele necesare prin care să atragă investitorii în zonă, ba mai mult să readucă tinerii la locurile de baștină.

„Am contribuit, în calitate de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, alături de colegii din PSD, la proiectele vitale pentru Galați și întreaga regiune – podul peste Dunăre (n.r. de la Brăila), centura mare a Galațiului, drumul expres și dezvoltarea portului. Sunt proiecte de sute de milioane de euro, pe care PSD le-a pus în mișcare pentru dezvoltarea zonei Galați-Brăila și a întregii regiuni”, a declarat Marius Humelnicu în presa locală.

Sunt investiții care vor schimba complet zona noastră, din punct de vedere economic și social. Vor atrage investitori la Galați, care își doresc o conexiune rapidă cu celelalte regiuni ale țării și o infrastructură modernă funcțională, vor genera mii de noi locuri de muncă și vor ajuta inclusiv întreprinzătorii locali să se dezvolte.

Marius Humelnicu, candidatul PSD la Senat

City manager, autosuspendat, post „rezervat”

În 2016, Humelnicu a câștigat, fiind singurul concurent, funcția de city manager al Galațiului, funcție pe care a deținut-o până în august 2019, când s-a autosuspendat, ca urmare a numirii sale ca secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

 „Dacă partidul din care face parte dl Humelnicu iese de la guvernare sau dacă dl Humelnicu îşi pierde postul de secretar de stat, poate reveni city manager la Primăria Galaţi. Nu-mi aleg niciun alt city manager, e o perioadă mult prea scurtă. Aceste posturi sunt limitate în timp la durata mandatul primarului, deci dacă ar fi să vină cineva ar veni pentru câteva luni. Ţinând cont că pentru publicitatea concursului sunt necesare 45 de zile, apoi, după concursul efectiv şi angajare, celui care ar lua concursul i-ar mai lua câteva luni până când învaţă mersul departamentelor, numai bine ajungem la alegeri”, a explicat primarul la Realitatea Tv, citat de Viața liberă.

Marius Humelnicu, secretar de stat la Transporturi

Digi 24, 2015

Marius Humelnicu, succesorul Fiței

Viața liberă, 2009

Marius Humelnicu, revine ca secretar de stat la Transporturi

Evenimentul Zilei24

Cazul Humelnicu. Cum să îți pui “Rezervat”, ca la restaurant, pe postul tău din Primăria Galați cu complicitatea lui Pucheanu

Fără Mogul, 2019

Galaţiul are un nou city-manager. Concursul a fost câştigat de fostul fotbalist Marius Humelnicu, singurul candidat pentru funcţie

Adevărul, 2016

Cine este Marius Humelnicu

Marius Humelnicu are 43 de ani, a fost fotbalist, iar o accidentare l-a îndepărtat de terenul de sport în 2007. În 2009, în timpul guvernării PDL – PSD, Humelnicu devenea șeful Direcției Județene pentru Sport și Tineret, intituție condusă de fosta atletă Fița Lovin.Tot în aceeaşi perioadă a fost şeful de campanie al deputatului Lucreţia Roşca. Din 2013 şi până în 2015, Marius Humelnicu a fost director al Agenţiei Teritoriale Autoritatea Rutieră Română, iar în 2015 a fost numit prima dată în funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, decizia sa fiind semnată de Victor Ponta.

Citește și: Profil de candidat – Alexandru Rafila, pentru Camera Deputaților, din partea PSD

#News