ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cunoscut ca unul dintre cei mai vocali prelați împotriva tuturor celor care au legătură cu pandemia, fie că vorbim de restricții, măști sau mai nou, în ultimul an, vaccinul anti-Covid, continuă să facă declarații controversate, și punând la mare îndoiala știința, neîntețelegând parcă faptul că cele două se îmbină, nu se exclud.
Într-o intervenție la Antena 3, ÎPS Teodosie, care pare să fi preluat din discursurile pe care le are senatoarea Diana Șoșoacă, a afirmat că nu a oprit pe nimeni să se vaccineze, dar nici nu sfătuiește oamenii să facă acest gest. Mai mult, acesta consideră că preoții ar trebui scutiți de certificatul verde (cel care atestă vaccinarea, testul negativ Covid sau trecerea prin boală), subliniind că aceștia sunt „autonomi”, ba chiar că au în Sfântul Altar cel mai bun vaccin, Sfânta Împărtăşanie.
„Noi avem o anumită autonomie, noi avem în Sfântul Altar cel mai bun vaccin, sfânta împărtășanie, care s-a dovedit de-a lungul veacurilor. Hristos este doctorul fără cusur! Singurul doctor care vindecă orice boală, care învie din morți! Ce doctor a mai înviat din morți? De aceea avem niște argumente obiective și foarte solide”, a declarat ÎPS Teodosie, la Antena 3.
Cât îi privește pe acei preoți care au decedat din cauza Covid, ÎPS susține că aceștia trebuiau să slujească zilnic.
„Preoții nu sunt scutiți! Orice om are păcate, și eu am păcate! Dar, în momentul în care ne spovedim și ne împărtășim, îl avem pe Hristos în noi! Hristos nu ne lasă să ne îmbolnăvim, împărtășindu-ne zilnic și de aceea am recomandat preoților să facă liturghie zilnic și călugărilor mai ales. Și acesta este argumentul. La noi, în fiecare zi este Sfânta Liturghie la toate bisericile și la toate mănăstirile”, a mai spus arhiepiscopul.
Astfel că într-o logică simplistă s-ar putea înțelege că acesta este motivul pentru care respectivii preoți au murit, nu pentru că această boală nu ține cont de statutul social, economic, vârstă, sex sau culoare.
Radio Dobrogea, amendă din partea CNA din cauza lui ÎPS Teodosie
Reamintim că luna trecută, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului – Radio Dobrogea a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei după ce ÎPS Teodosie le-a spus credincioșilor-ascultători să nu se vaccineze împotriva Covid. „Nu acceptaţi să vă vaccinaţi. Sunteţi apăraţi de Constituţia ţării şi de legile europene”, a declarat ÎPS Teodosie la Radio Dobrogea.
Se pare că amenda nu l-a speriat câtuși de puțin, căci la numai câteva zile, acesta a făcut alte declarații controversate. „Boli au fost, dar nu ca cea de acum, care este atât de controversată şi controversată nu doar pentru noi, care nu avem cunoştinţe de medicină, ci chiar pentru mulţi medici. Chiar între medici există nişte contradicţii pentru că este o boală care are un statut aparte. Marii specialişti spun că a fost făcută în laborator unde cei care au promovat-o sunt primii care au promovat şi vaccinurile. Sigur că e îngăduită de Dumnezeu, indiferent, boala este, nu putem să o negăm. Unii spun că nu este deloc. Cum să nu fie deloc, că nu s-ar putea minţi aşa pe scară mare. Dar este o boală neobişnuită, o boală în care, cum spune Scriptura: ascultă Israele, prin tine însuţi îşi vine pierea”, afirma Arhiepiscopul Tomisului, la finalul lui octombrie, tot la Radio Dobrogea.
Citește și: Părintele Vasile Ioana, infectat cu Covid, este optimist că „știința și credința ne vor vindeca împreună”