Ilie Năstase a rămas fără permisul de conducere din cauza alcoolului

Fostul tenismen a fost prins din nou băut la volan.

 Ilie Năstase a rămas fără permis 90 de zile, după ce a fost prins din nou conducând sub influența băuturilor alcoolice. Fostul tenismen a fost condamnat în 2019 la 9 luni de închisoare cu amânarea pedepsei pentru aceeași faptă, potrivit g4media.ro.

Tenismenul avea o alcoolemie relativ redusă, de 0,22.

Polițiștii l-au lăsat fără dreptul de a conduce în următoarele trei luni deoarece acesta nu este la prima abatere de acest gen.

Potrivit legii, se deschide dosar penal de la alcoolemie 0,80.

„La data 18 noiembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul pe o stradă din sectorul 1 din Municipiul București. Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, au transmis oamenii legii.

În iulie 2019, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe Ilie Năstase 9 luni și 10 zile de închisoare cu amânarea executării pedepsei deoarece a condus sub influența alcoolului.

Judecătorii au dispus și un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care Ilie Năstase nu a avut voie să conducă niciun autovehicul pentru care este nevoie de permis.

La ultimul termen din proces, care a avut loc în iunie 2019, Ilie Năstase le spunea judecătorilor că regretă faptele. ,,Regret faptele (…) până la 35 de ani nu am consumat alcool”, a spus fostul jucător de tenis. Avocata sa a cerut reducerea pedepsei de 9 luni și 10 zile, primită în primă instanţă. dar  Curtea de Apel Bucureşti a fost de acord cu Judecătoria Sectorului 1 şi a ținut cont de “impactul pe care cariera sa l-a avut în promovarea României în lume”, însă îi atrage atenţia fostului tenismen cu privire la faptul că se poate transforma uşor într-un exemplu negativ. „Se impune însă a se atrage atenția inculpatului cu privire la faptul că toate faptele pozitive care-l pun într-o lumină bună în ochii societăț îi românești și nu numai, realizate de această în aproape o viață, pot fi lesne uitate în măsura în care acesta va continua să săvârşească fapte antisociale, putându-se transforma ușor într-un exemplu negativ”, notă CAB în 2019.

Angajații din Japonia pot veni la birou cu animalele lor de companie, pentru a fi mai fericiți