Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare online începând cu data de 28 noiembrie până pe 19 martie 2023, a decis conducerea instituției de învățământ superior. Examenele se vor susține cu prezența fizică. Motivele pentru care s-a luat această decizie sunt simple, au declarat reprezentanții Universității. Astfel, vor să fie valorifică infrastructura creată în timpul celor doi ani de restricţii din cauza pandemiei de Covid-19, iar pe de altă parte, se dorește realizarea unor economii la energie, potrivit ziare.com.
Unii dintre profesori nu sunt mulțumiți cu decizia luată, susținând că din nefericire cei mai mulți studenți sunt de acord cu decizia ca orele să aibă loc online.
„Aici e partea dureroasă: cei mai mulți sunt fericiți că începe online. Cred că, în afară de mine, dacă mai sunt doi-trei profesori revoltați de trecerea în online, e mare lucru. Atât s-a putut. Când n-ai cu cine, n-ai”, a mai scris un profesor revoltat.
Cristian Dinu, student al Universității Craiova, a explicat de ce este de acord cu susținerea cursurilor online, principalul argument fiind acela că își poate lua și un job
.”Eu sunt student în anul III și m-am angajat încă de anul trecut. În acest mod, cu orele online, îmi este mult mai ușor. Când termin treaba, pot să intru la ore de acasă, de la locul de muncă, de fapt, de oriunde. Înainte eram mereu pe fugă, agitat, să nu întârzii la facultate. Cred că pentru un tânăr care se împarte între job și facultate este mult mai bine așa”, a declarat Cristian Dinu.
Adela Alexandrescu este studentă în anul II la Universitatea Craiova. Tânăra spune că preferă cursurile online deoarece nu pierde timp în trafic. Potrivit studentei, în acest mod, ea are mai multe ore la dispoziție pentru pasiunile ei.”Eu stau în afara Craiovei și pierdeam două, chiar trei ore, pe zi, pe drum. Îmi era dificil. Așa cu aceste cursuri online, eu am timp mai mult pentru mine și familie, pentru pasiuni și mă gândesc chiar să mă angajez”, a explicat Adela Alexandrescu.
Un pilot a oprit decolarea pentru a înapoia telefonul unui pasager aflat la bordul aeronavei