Creveţii de apă dulce din Ucraina, tot mai numeroși în Delta Dunării

Este posibil ca aceste crustacee să devină o resursă a Deltei Dunării.

Creveţii dintr-o fermă din Ucraina sunt tot mai numeroși în Delta Dunării, fiind posibil să se înmulţească şi să devină o resursă a Deltei. Crevetele de apă dulce este crustaceul care, începând din acest an, se găseşte tot mai frecvent în Delta Dunării. Specia identificată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) provine dintr-o fermă de acvacultură din Ucraina, potrivit g4media.ro.

 Potrivit biologului Aurel Năstase din cadrul INCDDD, este posibil ca specia să devină o resursă naturală exploatabilă de către localnici.

„Crevetele de apă dulce a apărut în Deltă în 2021-2022. Se poate cultiva în ferme. Specia depune foarte multe ouă încontinuu. Practic, femela are ouă permanent şi le depune în serie, în mai multe etape. Este posibil să se înmulţească şi să devină o resursă a Deltei”, a precizat reprezentantul INCDDD.  Potrivit biologului,  în urmă cu zece ani, în Deltă a apărut Percotus Gleni, o specie de peşte de dimensiuni mici care acum predomină în unele zone. „Specia a fost identificată în Deltă în urmă cu 10 ani, iar acum apare tot mai des în statisticile noastre. În anumite zone, aproape că domină”, a mai spus biologul Aurel Năstase. 

Specialişti ai INCDDD le-au prezentat,autorităţilor, agenţilor economici, pescarilor care fac parte din Consiliul consultativ al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD) măsurile din Planul de management al Rezervaţiei şi le-au răspuns la nemulţumiri oferind soluţii concrete la câteva probleme

.„Pajiştile din Delta Dunării sunt sărace şi foarte sărace, cu o limită de suportabilitate destul de scăzută. Numărul de animale e deja depăşit. O extindere a acestor suprafeţe se poate face din stufărişuri. Este o metodă olandeză care se poate aplica”, a declarat cercetătorul Mihai Doroftei. În timpul şedinţei, o asociaţie de pescari recreativi a cerut reintroducerea taxei pentru pescarii recreativi şi instituirea unei taxe de repopulare a Deltei, operatorii din turism au cerut trasee practicabile, iar directorul Administraţiei Bazinale a Apelor Dobrogea Litoral, Hristu Uzun, a susţinut necesitatea unui drum într-o arie naturală strict protejată.

Micii crescători de animale cer construirea unor abatoare sau centre de colectare