Un băiețel din India a ieșit învingător, după ce a fost atacat de o cobră deosebit de veninoasă.
Reptila s-a înfășurat în jurul brațului băiatului, dar, în ciuda faptului că era veninoasă, copilul nu a fost afectat. Pentru că nu i-a dat drumul la braț, copilul a mușcat înapoi și cobra a murit.
Viața printre animale sălbatice poate fi un lucru minunat, dar uneori pot apărea conflicte cu oamenii, transmit jurnaliștii de la IFL Science.
În timp ce se juca în afara casei sale din India, un băiat a fost atacat de o cobră. Cobra este unul dintre șerpii elapidae, caracterizați prin ”glugă”, colți ficși și venin
În timpul confruntării, băiatul (se spune că se numește Deepak) a mușcat șarpele de două ori.
Șarpele a murit din cauza rănilor, iar medicii au concluzionat ulterior că Deepak a primit ceea ce este cunoscut sub numele de ”mușcătură uscată”, atunci când nu se injectează venin odată cu mușcătura.
Incidentul s-a petrecut în satul Pandarpadh din districtul Jashpur, la nord-est de Raipur, relatează The New Indian Express, potrivit publicației IFL Science.
Copilul a încercat să scape de reptila care nu îi dădea drumul la mână
”Șarpele s-a înfășurat în jurul mâinii și m-a mușcat. Mă durea foarte tare. Deoarece reptila nu s-a clintit când am încercat să o scutur, am muşcat-o tare de două ori. Totul s-a întâmplat într-o clipită”, ar fi spus băiatul pentru presa locală.
Deși nu se știe exact din ce specie făcea parte această cobră mușcată de un copil, Raipur găzduiește o varietate bogată de șerpi, inclusiv cobra cu ochelari.
Populația este sfătuită să păstreze distanța față de aceste reptile. Cu toate acestea, o ”întâlnire” cu un șarpe veninos este, uneori, inevitabilă
Cu toate acestea, după cum a spus salvatorul de șerpi Moiz Ahmed, de la Nova Nature Welfare Society, într-o declarație din 2014, populația de aici poate îngreuna păstrarea unei distanțe confortabile între animalele sălbatice și rezidenți.
”Șerpii sunt extrem de adaptabili, iar zona din Raipur și din împrejurimi este un habitat ideal pentru ei. Din păcate, cu o populație de aproape două milioane de oameni, conflictele cu reptilele sunt inevitable”, a spus Ahmed.