Azi se marchează Ziua europeană privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale, a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea. Potrivit ministrului Familiei, când vorbim despre copii, nimic nu este mai revoltător decât situațiile de abuz sexual și exploatare sexuală în care sunt implicați și minori.
Gabriela Firea: Fiecare caz de care aflu îmi dă fiori!
Potrivit ministrului Familiei, chiar dacă ni se par greu de cuprins în cuvinte și în gânduri, realitatea este terifiantă pentru că astfel de grozăvii există, autoritățile având responsabilitatea nu doar să facă ceva pentru victimele acestor abuzuri, ci și pentru prevenirea și combaterea acestor fenomene. În România, anul trecut, au fost înregistrate peste 1.300 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, jumătate dintre ele, mai exact 554, s-au petrecut în familie, 57 de copii chiar fiind exploatați sexual.
Ministrul Gabriela Firea a precizat că au fost cazuri când au fost implicați copii de 2-3 anișori ceea ce i se pare terifiant, în cele mai multe cazuri, aproape 800, fiind implicați copii între 14 și 17 ani.
„Îngrozitoare drame! Iar pentru ca ele să nu mai apară, trebuie să găsim puterea să vorbim despre acest fenomen, să găsim soluții să-l stopăm și mecanisme să-i sprijinim pe copiii care ne cer ajutorul, pentru că au trecut prin astfel de tragedii sau se simt în pericol. La începutul anului, am lansat numărul unic de urgență pentru copii 119, care a reprezentat o premieră la nivel național. Pentru prima dată, avem un singur canal unde pot fi anunțate cazurile de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copiilor.”, a declarat Gabriela Firea, pe pagina de Facebook. Până la începutul lunii noiembrie, fuseseră înregistrate peste 92.000 de apeluri, nu toate pentru cazuri atât de grave sau pentru situații limită. Este important ca acești copii sau apropiații lor să știe unde să semnaleze orice problemă și să ceară ajutor, chiar dacă e vorba doar de suspiciuni sau, uneori, de alarme false. Multe dintre cazurile grave, semnalate și în spațiul public, au ajuns în atenția Ministerului Familiei în urma unor apeluri la Numărul Unic 119.