Chiar dacă numărul de noi cazuri de infectări cu Covid a mai scăzut în ultima vreme, comparativ cu luna noiembrie, când s-a atins pragul de peste 10 mii de cazuri, președintele Iohannis a precizat, vineri, că nu este momentul să ne relaxăm. Mai mult, acesta a atras atenția cu privire la restricțiile ce vor rămâne în vigoare și pe perioada sărbătorilor de iarnă, dar și asupra faptului că cei care nu le respectă riscă să fie amendați.
„În timpul Sărbătorilor, dacă vreți să vă fie bine, stați acasă cu familia”
Klaus Iohannis a mai precizat că deși numărul de cazuri nu mai este în creștere, la raportarea de vineri fiind confirmate 5.340 de cazuri, nu am scăpat de pandemie și nu este momentul pentru relaxare.
„E foarte clar un lucru, aceste măsuri sunt corecte, cu toții vedeți datele comunicate zilnic, oficial. Nu am scăpat de pandemie, avem zilnic mii de persoane infectate, dar numărul nu mai e în creștere de la o zi la alta, cum a fost în noiembrie. Lucrurile s-au stabilizat, dar nu e momentul pentru relaxare. Până nu va fi toată lumea vaccinată nu putem să ne relaxăm. În timpul Sărbătorilor, dacă vreți să vă fie bine, stați acasă cu familia”, a spus Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, vineri, Centrul naţional de stocare a vaccinurilor anti-COVID-19 din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Citește și: Ciolacu îi cere lui Iohannis să fie român