Activiştii de mediu au demarat o campanie de monitorizare a dioxidului de azot în Bucureşti, gaz rezultat din traficul rutier, activităţile industriale şi producerea energiei electrice, potrivit g4media.ro.
Măsurătorile se vor realiza timp de un an cu ajutorul unor tuburi pasive, în 20 de locaţii din Bucureşti, selectate în urma unei luni de test în care vor fi efectuate teste în 160 de zone, incluzând şcoli, spitale, grădiniţe care sunt expuse traficului rutier.
Primele măsurători pentru NO2 şi particule ultrafine au avut loc pe 15 decembrie, rezultatele arătând depăşiri ale valorilor la toate staţiile analizate. La o staţie oficială, valoarea de NO2 era de 49 micrograme/mc, în condiţiile în care limita anuală este de 40 de micrograme/mc. La staţia amplasată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Capitală, valoarea medie de NO2 se situa la 69,9 micrograme/mc, la staţia de pe Bulevardul Corneliu Coposu era de 52,8 micrograme/mc, la cea de pe strada Ştirbei Vodă – de 74,6 micrograme/mc, iar la punctul de pe Calea Griviţei – de 60,2 micrograme/mc. Potrivit propunerii Comisiei Europene din 2022, noua valoare-limită ce ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2030, este de 20 micrograme/mc, în timp ce recomandarea din 2021 a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se situa la 10 micrograme/mc.
NO2 este un gaz rezultat din traficul rutier, activităţile industriale şi producerea energiei electrice şi, în cantităţi ridicate, afectează sănătatea umană, provocând în special afecţiuni respiratorii
Comisia Europeană a demarat în anul 2020 o procedură de infringement împotriva României pentru poluarea aerului, pentru nerespectarea valorilor-limită pentru dioxidul de azot în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, şi pentru faptul nu a luat măsuri corespunzătoare pentru reducerea cât mai mult posibil a perioadelor de depăşire. Forul european a solicitat clarificări privind monitorizarea corespunzătoare a concentraţiilor de dioxid de azot în Bucureşti şi introducerea unor măsuri concrete de reducere a poluării aerului în Planul Integrat pentru Calitatea Aerului. După ce documentul a fost suspendat în instanţă, nu a fost revizuit nici până în momentul de faţă, au comunicat reprezentanţii 2Celsius.
Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia Zilei Minorităţilor Naţionale din România