O glumiță de pe Facebook o aseamănă pe Meghan Markle cu Yoko Ono. Dacă aceasta din urmă a reușit să destrame, potrivit zvonurilor, legendară trupă The Beatles, iată că cea dintâi, a reușit să creeze un adevărat Brexit în Familia Regală a Marii Britanii, acest Brexit fiind denumit de către internauți, Maghxit.
În urma deciziei Prințului Harry și a soției sale, Meghan Markle, de a se îndepărta de îndatoririle din cadrul Familiei Regale din Marea Britanie, iată că o primă consecință este renunțarea la titlurile regale ale celor doi.
”După cum a fost convenit în acest nou aranjament, ei înţeleg că li se cere să se retragă din îndatoririle regale, inclusiv din numirile militare oficiale. Vor continua să-şi păstreze patronajele şi asociaţiile private. Deşi nu o mai pot reprezenta oficial pe Regină, ducii de Sussex au indicat clar că tot ceea ce vor face va continua să păstreze valorile Majestăţii Sale”, se arată în comunicatul Familiei Regale.
Se dorește ca această decizie să nu atragă după sine scandaluri de imagine pentru Casa Regală, aceștia afirmând că au, în continuare, respectul cuvenit pentru Regina Elisabeta a II-a, cât și pentru tot ceea ce aceasta reprezintă.
De altfel, Regina a dorit să declare, la rândul său:
”După multe luni de conversaţii şi discuţii mai recente, mă bucur că împreună am găsit o cale constructivă şi de susţinere pentru nepotul meu şi familia sa. Harry, Meghan şi Archie vor fi întotdeauna membri foarte iubiţi ai familiei mele”
Astfel, cu toate că cei doi nu vor mai fi referiți ca Majestățile lor Regale, vor avea mereu un loc în cadrul familiei Reginei, înlăturarea titlurilor regale nefiind un factor de decizie în cazul legăturilor de familie.