Filozoful Șora și „platforma buclucașă”

Reconectarea inter-generații

Filozoful Mihai Șora ne-a arătat, încă odată, optimismul care l-a însoțit pe parcursul vieții sale. De data aceasta, Șora vede partea plină a paharului numit „pandemie”, cea în care se refac legăturile dintre generații.

„Din tot ce citesc despre platforma buclucașă, ceea ce m-a emoționat nespus este că mulți copii își înscriu părinții și bunicii. Și mă gândesc că, în toată răutatea lui, virusul acesta ne va ajuta, poate, să refacem țesutul social, legăturile dintre oameni, solidaritatea și armonia dintre generații. Nu e puțin lucru, mai ales într-o țară ca a noastră, răvășită de atâtea vrăjmășii”, a scris Mihai Șora pe Facebook. Filozoful și-a însoțit postarea de un tabloul lui Kandinsky, Albastrul Cerului. „Nu știu culoare mai încântătoare decât albastrul acesta în care palpită toate celelalte culori”, a completat Șora.

Postarea vine ca o concluzie asupra aglomerării care este pe platforma de programare pentru vaccinare, în urma căreia cei aflați în zona de „plus 65 ani”, dar și cu afecțiuni cronice se pot imuniza și pot spera la o revenire la un normal.

Peste 300.000 de persoane eligibile în etapa a doua au fost programate pentru vaccinare în ultimele 3 zile, de când a fost lansată platforma, a anunțat, luni, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Dintre acestea au fost 159.288 adulți peste 65 ani și 68.146 persoane cu afecțiuni cronice.

Citește și: Mihai Șora a împlinit 104 ani: o viață într-o fotografie

#News