Un adolescent de 17 ani a fost reţinut de poliţişti după ce a ucis cu brutalitate un câine şi a rănit un altul. Cazul era anchetat la poliție din luna februarie a anului trecut, poliţişti de la Biroul Pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Suceava fiind sesizaţi prin plângere de către reprezentanta Asociației ”Casa lui Patrocle” despre faptul că un tânăr în vârstă de 17 ani şi 11 luni, domiciliat în satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei, a ucis prin cruzimi un exemplar canin, faptă săvârşită pe raza comunei Horodniceni. Tânărul respectiv nu are încă 18 ani împliniți. Au existat și imagini în mediul online în care apăreau câinele decapitat și autorul, de la care au început și cercetările și cazul a ieșit la iveală.
Cu ocazia cercetării locului faptei, respectiv la o locuinţă din localitatea Horodniceni, a fost identificat un alt câine din rasă comună ce avea mai multe leziuni în zona gâtului şi a pieptului, motiv pentru care organele de cercetare ale poliţiei judiciare au dispus plasarea animalului în adăpost.
În cauză a fost întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept” şi „rănirea sau schingiuirea animalelor”. Minorul a fost expertizat psihiatric, constatându-se că a săvârşit faptele cu discernământ.
Temperaturile actuale din Groenlanda, cele mai mari din ultimul mileniu