Organizaţia Salvaţi Copiii România: A crescut considerabil mortalitatea maternă

În 2018 şi 2019, mortalitatea maternă a fost în scădere, cu 18, respectiv 20 de decese

Mortalitatea maternă a crescut considerabil în România, în 2020 şi 2021, perioadă care coincide cu pandemia de Covid-19. Numărul femeilor care au murit în timpul sarcinii sau după ce au dat naştere a crescut exponenţial în anul 2021, de la 32 decese în 2020 la 51 anul următor, o creştere de 60%, potrivit datelor INS, potrivit ziare.com.

În 2018 şi 2019, mortalitatea maternă a fost în scădere, cu 18, respectiv 20 de decese

Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia asupra necesităţii programelor integrate de acces la servicii medicale pentru gravidele din comunităţi vulnerabile, dublată de dotarea maternităţilor şi secţiilor de Terapie Intensivă. Potrivit definiţiei, decesul matern este decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sa (oricare ar fi durata sau localizarea sarcinii, prin orice cauză determinată sau agravată de sarcină sau de îngrijirile pe care le-a solicitat) şi post-abortum 30 de zile. Dintre cele 51 de decese, două cazuri au fost cauzate de avort, decese prin risc obstetrical direct fiind 14 cazuri, în vreme ce decesele prin risc obstetrical indirect au crescut la 35 cazuri în 2021 (19.4 la 100.000 născuţi vii).

Numărul deceselor a crescut brusc: în urban de la 16.5‰ în 2020 la 31.6 la 100.000 născuţi vii în 2021, iar în rural de la 15.1 în anul 2020 la 24.5 la 100.000 născuţi vii în anul 2021.

Organizaţia Salvaţi Copiii România va intensifica în următoarele trei luni dotarea urgentă a secţiilor de pediatrie şi neonatologie din ţară pentru susţinerea a 40 de unităţi medicale cu echipamente performante – ventilatoare de suport respirator, pulxoximetre şi ecografe performante de monitorizare a sarcinii şi nou-născutului. România continuă să se menţină pe primele locuri în UE27 în ceea ce priveşte rata mortalităţii la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020 potrivit datelor INS (5,6/1000 născuţi vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani

Mai multe persoane anchetate într-un dosar de înşelăciuni privind asigurările