O maşină în care se aflau şase persoane a intrat vineri dimineaţă, 19 ianuarie, într-o bandă transportoare, la cariera Roşia, din judeţul Gorj, şoferul fiind rănit, potrivit ziare.com.
Reprezentanții IPJ Gorj au transmis că șoferul autospecialei de pompieri de la CEO a acroșat într-un viraj capul de acționare a benzii transportoare.
”În dimineața zilei de 19 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Fărcășești, județul Gorj. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Borăscu, județul Gorj, în timp ce conducea o autoutilitară destinată transportului de persoane în Cariera Roșia, în urma efectuării manevrei de viraj la dreapta, a acroșat un corp dur (capul de acționare a benzii transportatoare). În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, în vârstă de 52 de ani și a altor 3 pasageri din autoutilitară, cu toții fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
ITM Gorj și-a trimis doi reprezentanți pentru a cerceta accidentul de la Roșia, din această dimineață.
„Ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile, respectiv ceață foarte densă, astăzi, în jurul orelor 06:10, un mijloc de transport ce efectua transportul salariaților sectorului Roșia a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un utilaj din cadrul carierei. Evenimentul a avut loc UMC Roșia-Peșteana, Sector Roșia din cadrul CEO. La fața locului s-au deplasat doi inspectori de muncă din cadrul instituției noastre pentru a efectua primele constatări.
Victimele au fost transportate la unități medicale din Rovinari și Municipiul Târgu-Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale’, a transmis ITM Gorj.
Conform presei locale, accidentul s-a produs în cariera Roşia, a Complexului Energetic Olteni, iar bărbatul rănit, în vârstă de 52 de ani, este şoferul maşinii care a intrat în banda transportoare. Bărbatul a fost scos din autovehicul şi transportat la Spitalul din Rovinari. De asemenea, o femeie a fost evaluată medical la faţa locului, însă a suferit leziuni minore şi a refuzat să fie transportată la spital. Temperaturi anormal de mari în cea mai mare parte a ţării până aproape de jumătatea lunii februarie