Termocentrala Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a fost oprită în cursul nopţii de joi spre vineri din cauză că nu mai are cărbune, transmite Agerpres. Astfel, în jur de 4.500 de apartamente ale locuitorilor din Deva şi instituţii publice din oraş nu mai primesc agent termic, ca urmare a grevei minerilor din Valea Jiului. O sută de mineri s-au blocat în subteran și protestează din cauza întârzierii salariilor.
Liderul sindical a atras atenţia de joi că, pe fondul protestelor de la minele de huilă din Valea Jiului, termocentrala Mintia nu mai are stocuri de cărbune pentru a putea funcţiona. În acest context, aproximativ o sută de angajaţi ai termocentralei au protestat şi ei, joi, în curtea unităţii, nemulţumiţi de faptul că se întârzie, cu zece zile, plata salariilor în cadrul CEH.
A patra golire a „depozitului”, în ultimele șase luni
Mai mult, reprezentanţii sindicatului au solicitat Guvernului elaborarea unui act normativ prin care să se prevadă măsuri de protecţie socială, inclusiv salarii compensatorii, în cazul în care activitatea termocentralei va fi sistată. Este pentru a patra oară, în ultimele şase luni, când termocentrala Mintia nu funcţionează deoarece nu are combustibil, ultima oprire fiind consemnată pe 9 februarie, când instalaţiile au fost oprite pentru mai bine de 24 de ore din cauză că nu a fost cărbune în depozite.
De la 1 ianuarie, veniturile CEH s-au redus cu 7 milioane de lei, deoarece complexul nu mai beneficiază de sumele de bani provenite din asigurarea serviciilor de sistem şi de ajutorul de stat pentru Mina Lonea. CEH este format din minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, alături de termocentralele Paroşeni şi Mintia, numărând circa 4.000 de angajaţi.
Termocentrala Mintia asigură şi agentul termic pentru instituţiile publice şi circa 4.500 de apartamente din municipiul Deva.
Citește și: Sindicaliștii CFR ies în stradă. Ce nemulțumiri au aceștia