Omul de afaceri Ioan Niculae a ajuns, în cursul acestei zile, în România cu un avion care a aterizat pe Aeroportul Otopeni, fiind preluat de polițiști, ca mai apoi să fie dus în penitenciar, în urma condamnării definitive la 5 ani de închisoare cu executare, scrie Agerpres. Poliţia Română a emis aseară un mandat de urmărire naţională pe numele lui Ioan Niculae, după ce nu a fost găsit acasă, în localitatea Zimnicea. În urma informațiilor s-a aflat că el era, de fapt, în Italia, pentru niște tratamente medicale.
Tot ieri, Ioan Niculae a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani, la 5 ani de închisoare cu executare.
Dacă într-o primă instanță, Ioan Niculae a primit de la Tribunalul Bucureşti, în luna noiembrie a anului 2018, o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pedeapsa urma să fie mărită la 5 ani de Curtea de Apel Bucureşti, în urma apelului DNA.
Comunciatul DNA ce îl vizează pe Ioan Niculae
„Patronul grupului S.C. Interagro S.A., Ioan Niculae, a inițiat și desfășurat activități de corupere, prin intermediul inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, a suspectului Said Baaklini și a unei alte persoane, a unor funcționari publici și înalți demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilități fiscale privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice.
Acest lucru ar fi adus un beneficiu direct firmei INTERAGRO de circa 600.000.000 euro, reprezentat de vânzarea îngrășămintelor chimice din stocurile existente sau ce urmau a fi produse.
Adoptarea unei asemenea hotărâri era ilegală, atrăgând sancționarea României de către Comisia Europeană prin procedura de “infringement”, pentru încălcarea normelor privind concurența neloială și ajutorul de stat, ceea ar fi prejudiciat bugetul de stat atât în mod direct cât și indirect (agricultorii ar fi trebuit să restituie ajutorul de stat – 600 milioane euro, iar România pierdea peste 150 milioane euro ca urmare a blocării altor programe în domeniul agriculturii).
În acest context, inculpatul Ioan Niculae i-a promis suspectului Said Baaklini suma de 2.000.000 euro, persoanei respective suma de 1.000.000 euro, iar lui Gheorghe Bunea Stancu, la acea vreme președinte al Consiliului Județean Brăila și președinte al organizației județene a unui partid politic, un folos reprezentat de profitul pe care firmele controlate de primul le-ar fi obținut în urma distribuirii îngrășămintelor livrate de S C. INTERAGRO S.R.L. în județele din jurul Brăilei”, se arată în comunicatul DNA, potrivit Ziarului de Investigații.
Citește și: Paul, de la pseudo-prinț la fugar, cu șanse mari de-a deveni pușcăriaș