Miniștrii de la Muncă, Raluca Turcan și Educație, Sorin Cîmpeanu au semnat, joi, un parteneriat pentru dezvoltarea programului „A doua Șansă”. Potrivit unei evaluării a situației persoanelor care beneficiază de ajutor social, au fost identificate 14.000 de persoane fără studii primare sau gimnaziale finalizate, și care, într-o piață a muncii nu își găsesc un loc ce să le asigure un trai decent.
„În urma campaniei naţionale de verificare a stabilirii şi a acordării ajutorului social şi pentru identificarea măsurilor de creştere a ocupării de către persoanele apte de muncă, derulată de Ministerul Muncii, a fost identificat un număr de 14.000 persoane fără studii finalizate la nivel primar sau gimnazial – persoane care nu au un loc de muncă şi al căror venit este doar cel din ajutorul social. Pentru a creşte şansele de angajare pe piaţa muncii a acestor persoane, este nevoie de îmbunătăţirea nivelului de educaţie, pe de o parte, dar şi de existenţa cadrului de formare pentru a obţine o calificare profesională”, au transmis cele două ministere într-un comunicat de presă comun.
„Ai carte, ai parte”
„Ai carte, ai parte” e o zicală veche, ce și azi este valabilă. Nu toții copiii din România au avut șansa să aibă acces la educație, iar acest lucru a dus în timp la „accesul” la muncile cele mai de jos, adesea „cu ziua”, dar mai ales prost plătite. Astfel, că programul comun al celor două ministere este mai mult decât bine venit.
Potrivit acordului, prin programul „A doua Şansă”, Ministerul Educaţiei va asigura locuri pentru persoanele care sunt apte de muncă, dar nu au studiile primare sau gimnaziale finalizate, oriunde există această nevoie. De asemenea, vor fi asigurate locuri şi condiţii pentru ca aceste persoane să poată obţine o calificare profesională care, ulterior, să le permită angajarea pe piaţa muncii.
De partea cealaltă, ministerul Muncii, prin instituţiile specializate, va oferi consiliere şi sprijin pentru ca beneficiarii acestui program să se poată angaja pe piaţa muncii cât mai repede posibil.
„Prin parteneriatul încheiat azi între cele două ministere, dorim să îmbunătăţim nivelul de educaţie a populaţiei apte de muncă, aflate în situaţii de sărăcie şi ajutor social, dar şi creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii. În acelaşi timp, credem că educaţia şi măsurile active de ocupare pot fi soluţii care să contribuie la îmbunătăţirea vieţilor celor aflaţi în situaţii dezavantajate”, au mai precizat cele două ministere.
Citește și: Ciolacu susține că Alianța de Dreapta are mare noroc cu pandemia